Fostul prefect de Neamț, Ilie Mitea, a decedat în urma unui grav accident azi-noapte

0

Fostul prefect al județului Neamţ, Ilie Mitea, a murit în noaptea de joi spre vineri, după ce maşina în care se afla a fost lovită de un autoturism intrat pe contrasens pentru a depăşi un TIR, în judeţul Vâlcea. În total, în accident au murit două persoane, iar trei au fost rănite.

”Se pare că şoferul unui autoturism care se deplasa din direcţia Râmnicu Vâlcea – Piteşti a vrut să depăşească un TIR, moment în care a intrat în coliziune frontală cu un al autoturism, ce circula din sens opus. În urma impactului, două persoane au decedat şi trei au fost rănite grav”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, potrivit Mediafax.

Ilie Mitea a fost prefect al judeţului Sibiu în perioada decembrie 2007- februarie 2009, iar în perioada iunie 2012- februarie 2013 a fost prefect al judeţului Neamţ. După 2013, Mitea a condus Agenţia Domeniilor Statului.

„Mă întristează vestea dispariției fulgerătoare a fostului prefect al județului Neamț, domnul Ilie MITEA, o persoană activă și implicată în ceea ce a însemnat activitățile în sprijinul cetățenilor și autorităților publice.

Transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate. 
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis Prefectul județului Neamț, Daniela SOROCEANU.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate