Search
sâmbătă 19 august 2017
  • :
  • :

Am fost la Prefectură și am luat un kilogram de maculatură

Azi, 11 august, la Instituția Prefectului Neamț a avut loc o întâlnire cu doamna ministru de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Tema întâlnirii din care personal nu am înțeles nimic și din acest motiv nici nu am stat până la capăt a fost „Informare acasă! Siguranță în lume!”.

Pentru a nu cădea în subiectivism și a critica gratuit ceva, am strâns cu atenție pliantele și materialele aduse de doamna ministru și încă două doamne venite de pe la alte ministere pentru a mă documenta în liniște, poate totuși o fi ceva interesant și nu am înțeles lucrurile de la bun început.

Jumătate dintre materiale erau despre victimele violenței în familie și despre cum cei de la ministere împreună cu ONG-urile ajută aceste victime. Am făcut greșeala să iau în serios aceste materiale și să sun la numărul de telefon dedicat victimelor violenței în familie. ”Fă primul pas. Sună la 0800.500.333… etc.” scria pe materialele tipărite. După mai multe telefoane a răspuns o persoană care, foarte amabilă, mi-a spus că ei sunt din București și nu au competențe pe Neamț, dar m-a ajutat cu câteva numere de telefon de la ONG-uri din Piatra-Neamț. Desigur că la unul dintre numere nu răspundea nimeni și intra faxul, la altul dădea respins, unul îmi spunea ca nu e niciun ONG etc. Deci, cum se spune la noi, la Piatra-Neamț, de când am uitat să vorbim românește … WTF?

Al doilea set de materiale era cu ”Suport pentru cetățenii români din străinătate”. Am sunat și acolo și după mai multe insistențe a răspuns cineva care m-a transferat la altcineva căruia i-am prezentat o situație ipotetică cu un român rămas fără bani, serviciu și cazare în Anglia și am întrebat ce trebuie să facă acel român să vină acasa. Ei bine, statul roman, consulatul, ambasada, ministerul si tonele de pliante sunt inutile. Pe românul rămas pe străzi prin altă țara trebuie să îl ajute rudele sau prietenii din țară, care trebuie să-i trimită bani. Statul rămân nu poate să-i facă decât o fișă provizorie de călătorie în cazul în care a rămas fără acte. Deci altă vrăjeală pe banii noștri.

Concluziile maculaturii citite și ale discursurilor siropoase de la Instituția Prefectului sunt că dacă ești victima violenței domestice e bine să te ajuți singură sau să suni la 112, iar dacă ești român prin altă țara ai grijă ce faci pe acolo că ești singur pe lume. Dacă mori de foame pe stradă statul roman nu te aduce acasă nici dacă ești în coșciug. Poți să crapi, să ți se ia copiii, banii, viața sau organele, să te îmbolnăvești sau să fii răpit de extratereștri, esti singur, tu cu tine… Statul roman te ajută cu acte de identitate și multe, multe sfaturi…

Iosub Robert

facebook share



3 comentarii la “Am fost la Prefectură și am luat un kilogram de maculatură

  1. mickey999

    Minsterul o fi pretutindeni da’ bag seama ca nu face mare lucru pentru romanii ceia de pretutindeni.

    Deh….motiv sa mai angajeze statul roman ceva bugetari ca si asa e visteria plina mai mereu…… oooooof…..Ministeru’ lu’ oblete fiert.

    Important e ca damele dau bine la poza.

    🙂 🙂 🙂

    Raspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *