Figuri Școlare II: Profesorul C.D. Gheorghiu

Un alt dascăl care a rămas în memoria elevilor de la normaliști și a celor de la Rareș, așa cum ni-l prezintă „institutorul” Petru V. Butnaru din Piatra-Neamț, este cel al profesorului de sport, desen, geografie, istorie, C.D. Gheorghiu, „un mare prieten al nostru” (al elevilor). Și amintirile curg, începând cu faptul că în fiecare oră de gimnastică, descopereau ceva deosebit de bun la acest om. Când vreunul dintre noi greșea un exercițiu, nu se supăra , nu răcnea la el, nu lua catalogul să-ți pună notă rea, ci îl ajuta, îl sfătuia, mai spunea câte o glumă, fruntea celui amărât se descrețea și până la urmă totul reușea.

La loc de cinste era amintirea și bucuria participării în luna mai, „luna florilor”, la concursul de la Tinerimea Română din București, când au aflat că C.D.Gheorghiu va fi călăuza noastră, ocazie în care elevii au admirat „priceperea și gustul deosebit de rar cu care profesorul ne-a prezentat Capitala, arătându-ne din haosul ei, ceea ce ne putea fi folositor și plăcut pentru viața noastră.

Când eram cu el, ni se părea că totul e ușor de făcut. Poate că prezența sa, la București, cu noi, ne-a înlesnit biruința la concurs, așa că ne-am întors cu bucuria că am știut să facem cinste școlii noastre… Au trecut anii, unul câte unul , s-au scurs fără să știu, a venit războiul care ne-a răzlețit și pe noi și pe profesori. C.D. Gheorghiu devenise profesor la toate, căci știa de toate și la română și la geografie și la istorie. Învățasem cu el, nu glumă, căci învățam de dragul lui și al frumuseții lecțiilor lui. Și într-o zi s-a stins pe neașteptate acest prieten al copiilor, la o vârstă când încă era în floare, la 53 de ani. Feciorul lui Dumitru Gheorghiu, funcționar la Tribunalul din Iași”, a plecat dintre noi atunci când era mai necesar și pentru elevi și pentru noi. Admirabile cuvinte sunt și cele care reliefează momentele din „tinerețea lui”. Se remarcă faptul că a fost „un absolvent strălucit al Școlii Normale „Vasile Lupu din Iași” și care a venit „chemat în învățământul secundar și aici a rămas toată viața. Se stabilește la Piatra Neamț, unde lucrează pe toate tărâmurile, cu folos. Un om de inițiaitivă și superb exemplu de muncă, deschide în 1893 o librărie și în 1897 un internat pentru elevii de liceu. Ia parte la conducerea băncii „Economia” și este membru în consiliul de administrație al Soc. Cooperative „Munca”. În 1905 întemeiază vestita tipografie, prima tipografie cu instalațiune motrică din Moldova, în strada Cuza Vodă 257, pe care după 1910 o aflăm în plină dezvoltare, având atașate secțiile de librărie en-gros, fabrică de cartonage, de ștampile și stereotipie”.

Cunoscut cu o „năvalnică fire de inițiator și nealegător, el îndeamnă și la deschiderea unei școli de meserii, întâia prin aceste părți, școală, pe care reaua voință a conducătorilor județului și indiferența românului localnic pentru meserie, o face să dispară”. Asemenea fenomene se mai întâmplă și în zilele noastre.

Nu se uită și faptul că Tipografia „Matilda și C.D. Gheorghiu” este „rechiziționată în timpul războiului, de către armată și apoi după război se desființează (e vorba de primul război mondial). În ea s-au făcut o mulțime de tipărituri interesante, în care au apărut multe culegeri de folclor nemțean, revistele „Literatură și știință” și „Munca literară și științifică” care erau traduceri din cele mai reușite, lucrări literare străine care țineau lumea la curent cu toate noutaățile științifice. Găsim în ele adeseori lucrări personale ale lui C.D. Gheorghiu, care demonstrează că era și un abil mânuitor de condei. Prețuite sunt și astăzi lucrările lui: Dicționarul geografic al jud. Neamț și Geografia jud. Neamț, lucrări de referință, spunem noi, pentru specialiștii în domeniu, cărți care suplineau uneori informațiile documentare de specialitate.

În încheiere se mai spune alt fapt : „Dacă în timpul școlii am putut descoperi în el pe marele prieten al copilului și priceputului dascăl al nostru, mai târziu mi-a fost dat să constat că munca de la școală era o mică parte din marea lui activitate. A fost o torță ce a împrăștiat tot timpul lumină în juru-i și n-a uitat că trebuie să facă și din copiii săi albine lucrătoare, pe același teren unde a lucrat cu atâta dragoste.”

Școala s-a mândrit cu C.D.Gheorghiu, iar noi, elevii lui, îi pastrăm o adâncă și curată amintire. Frumoase și onorante cuvinte. Le merită cu prisos profesorul pietrean, așa cum reiese în prezentarea cuprinsă în volumul comemorativ al Școlii Normale de băieți Piatra Neamț din 1939 amintit ca bibliografie în demersul nostru, în articolele anterioare.

De amintit și faptul că a mai rămas în memoria colectivă a tuturor nemțenilor și nu numai prin metafora referitoare la ținutul de la poalele Ceahlăului, afirmând într-o scrisoare din anul 1905, că „Județul Neamț este Elveția țerei românești”, având în vedere probabil frumusețea și bogăția acestor meleaguri de legendă și istorie. Noi subscriem.

Prof. Gh. RADU