Fetițe cu dizabilități abuzate sexual, violate și chiuretate la Neamț

2

În Neamț există mai multe instituții unde sunt ținuți copii orfani sau cu dizabilități. Dacă la cei orfani treaba e oarecum în limitele normalului, la cei cu dizabilități situația este jalnică. Multe dintre fetițele minore sunt abuzate sexual chiar în instituții de către colegi sau în afara instituției când merg în familie sau când efectiv fug din aceste instituții.
Multe dintre actele sexuale la care sunt supuse minorele cu dizabilități instituționalizate din Neamț rămân necunoscute deoarece multe dintre acestea sunt sub tratamente anticoncepționale obligatorii, situația fiind arhicunoscută dar tolerată. Mai sunt și cazuri când nu se fac tratamente anticoncepționale sau minora fuge din centru și atunci apare imediat sarcina care, de cele mai multe ori, este descoperită când fătul se mișcă și intervenția în vederea chiuretajului este foarte dificilă. Cu toate acestea se găsesc soluții neoficiale ca fetițele să avorteze și toată lumea să acopere problema.
Un astfel de caz ne-a fost dat de o sursă, cu acte medicale și tot ce e necesar. avort-minoraCazul datează din 2013, și este vorba de o elevă internă, adică instituționalizată la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Piatra Neamț. Cazul este al elevei D.E. născută în 1998, deci la momentul întreruperii de sarcină avea maxim 15 ani. Avortul minorei s-a făcut la un cabinet privat, a costat 400 RON, bani veniți neoficial din partea conducerii C.S.E.I. „Alexandru Roșca”, care a trimis în mod ilegal o angajată să se ocupe de acest caz.
Întoarsă înapoi la C.S.E.I. „Alexandru Roșca”, minora a fost ținuta încuiată sub observație pe motiv că are gripă. Cum a reușit să scape din mâinile celor care teoretic ar fi trebuit să aibă grijă de ea, fetița a fugit, se pare că a rămas însărcinată din nou și a și născut, actualmente locuind într-un fel de baracă improvizată pe malul Bistriței.
De ce se întâmplă așa ceva? De ce medicii din Neamț acceptă să mușamalizeze așa ceva? De ce Consiliul Județean acceptă ca în subordinea lui să se întâmple astfel de atrocități? De ce nimeni nu vede nimic și totul este ascuns sub preș? Sunt întrebări la care ar trebui să ne răspundă în primul rând autoritățile competente și mai ales Consiliul Județean Neamț.
Noi putem spune doar ce probleme am observat și care credem noi că sunt cauzele reale ale fenomenului.
1. Subdimensionarea personalului este principala cauză, deoarece nu poți face față la un număr așa de mare de copii cu probleme doar cu câțiva angajați.
2. Peste 75% dintre posturile din conducerea instituțiilor de asistență socială din Neamț sunt acordate pe criterii politice, cu mită sau prin trafic de influență.
3. Nu exista absolut nicio autoritate care să ia măsuri concrete pentru a împiedica măcar mușamalizarea abuzurilor sexuale la care sunt supuse aceste minore. Dacă ne uităm la cine e președinta Comisiei pentru Protecția copilului la Neamț, deja orice speranță este pierdută.
4. Peste 90% dintre cazurile de copii instituționalizați abuzați care ajung să fie tratați în sistemul medical sunt mușamalizate.
Cât de grav este ca niște fetițe cu dizabilități aflate în grija instituțiilor nemțene să fie abuzate, violate și chiuretate? Doar dacă suntem un județ de animale nu putem realiza gravitatea situației…
Mai mult de atât, viața copiilor instituționalizați în Neamț este dincolo de ce ne putem imagina. Copii terorizați, cu mâini și picioare rupte, cu boli netratate, cu reacții instinctuale de animal bătut zilnic și așa mai departe. Dar după cum vă spuneam, totul se mușamalizează pentru că sistemul e condus de oameni numiți politic care în marea lor majoritate nu au pregătirea necesară, ci doar merg la serviciu ca să mai fure ceva din medicamentele sau mâncarea copiilor și desigur să delapideze cât mai mult din banii instituțiilor pe care le conduc.
Așa îmi vine să adun odată pe toți cei vinovați și să le fac câte o colonoscopie pe zi timp de o săptămână, să simtă și ei o mică parte din suferința acestor fetițe bătute de soartă…

Iosub Robert

PS: Toate instituțiile de asistență socială din Neamț, care au în îngrijire minori sau majori, sunt adevărate fortărețe, accesul presei fiind mai dificil decât în oricare dintre instituțiile de forță din România. Poate vom apuca ziua în care, respectând desigur un set de reguli impuse, presa să aibă acces să meargă măcar o dată pe an inopinat într-un astfel de cămin …

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. mitik spune

    Salariatii institutiilor sociale au „obligatii” politice(banuiesc), pentru ca nu se ocupa decat de persoanele cu influiente suspuse sau spagi grase…
    Cunosc un caz ce avea curator parintele, el fiind iresponsabil, iar daca
    parintele a decedat, organele au considerat ca poate sa se „descurce”!!!!!!
    Mai mult, este determinat”, i se intirzie dreptul la mostenire pentru al pierde. Dreptul de mostenire se cumpara!

  2. Alex spune

    Politia doarme pe bani banii nosti. Domnilor ziaristi va rog nu va lasati! Continuati investigatiile,e inadmisibil ce se intampla!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate