FESTIVALUL NAŢIONAL “FLORILE CEAHLĂULUI” – ediţia a XXIX-a –

0

Trofeu FLORILE CEAHLAULUI 2017Vineri, 24 martie, debutează la Piatra-Neamţ cea de-a XXIX-a ediţie a Festivalului-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri “FLORILE CEAHLĂULUI”. Organizatorii, Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”, au păstrat structura concursului din ediţiile anterioare. Pentru Trofeul “Florile Ceahlăului” se vor întrece aproape nouăzeci de concurenţi de pe întreg cuprinsul ţării. Vor fi două secţiuni – canto tradiţional şi instrumente populare – împărţite pe categorii de vârstă.

Etapa de selecţie naţională a concurenţilor se va desfăşura pe parcursul a două zile, respectiv vineri şi sâmbătă, la sala studio “Theodor Macarie” de la Liceul de Artă “Victor Brauner” din localitate. Primii care vor intra în focul competiţiei, în după-amiza zilei de vineri (ora 15:00), sunt concurenţii de la secţiunea canto tradiţional, grupa de vârstă 9 – 14 ani.

Vor urma, sâmbătă, de la aceeaşi oră (15:00) şi în acelaşi loc (Liceul de Artă “Victor Brauner”), concurenţii de la canto (grupele de vârstă 15-19 ani şi 20-25 ani) şi cei de la instrumente populare (grupele de vârstă 9-14 ani şi 15-25 ani).

Ediţia a XXIX-a a Festivalului “Florile Ceahlăului” se va încheia duminică, 26 martie, când, începând cu ora 17:00, la Teatrul Tineretului va avea loc spectacolul de gală, pe parcursul căruia va susţine un recital extraordinar, alături de membrii Ansamblului folcloric “Floricică de la munte”, îndrăgita solistă a folclorului bucovinean, Sofia Vicoveanca.

Spectacolul de duminică va fi filmat de către televiziunea naţională Favorit T.V. Din acest motiv, ora limită de intrare în sală va fi 16:55.

În cele ce urmează, iată şi componenţa juriului:

– Elise Stan – etnomuzicolog şi realizator TV, Preşedinte al juriului;

– Dorin Grama – director executiv Favorit TV;

Florentina Buzenschi – expert în bunuri cu valoare etnografică, muzeograf la Muzeul de Etnografie din Piatra-Neamţ;

– Tiberiu Groza – director artistic al Ansamblului “Dor Transilvan” din Cluj-Napoca;

– Roxana Daniela Gibescu – etnomuzicolog, reprezentant al Casei de discuri Electrecord;

Călin Brăteanu – director al Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din cadrul Centrului Cultural „Bucovina” al Consiliului Judeţean Suceava;

– Carmen Elena Nastasă, manager al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ.

 Pentru etapa de selecţie naţională de la Liceul de Artă „Victor Brauner” (de vineri şi sâmbătă), intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Accesul la spectacolul de gală de duminică, ora 17:00, Teatrul Tineretului, se face pe bază de invitaţie, care este emisă de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, telefon 0233.214026.

Afis FL. CEAHL

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate