Festivalul Internațional de Folclor „Ceahlăul”, ediția a XX-a, la final

0

 

Miercuri, 9 august, a avut loc festivitatea de închidere a Festivalului Internaţional de Folclor ”Ceahlăul”, ediţia a XX-a, eveniment organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamț.
Astfel, începând cu ora 19:00, formațiile invitate au încântat prin spectacolul oferit, pentru ultima dată, mulțimea de oameni venită pe platoul de la Curtea Domnească să-i admire.

„Festivalul Internaţional de Folclor „Ceahlăul”, aflat la ediție aniversară, a fost unul al prieteniei. Au fost seri extraordinare în care s-au legat adevărate amiciții, sperăm pe viață. Bineînțeles, acest festival nu putea avea loc fără sprijinul Consiliului Județean Neamț și al primăriilor din Piatra-Neamț, Tîrgu Neamț, Bicaz și Durău.”, a declarat doamna Carmen Elena Nastasă, directorul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.

De asemenea, doamna Carmen Nastasă a ținut să-i felicite și să-i premieze pe cei care stau în spatele scenei (familia Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț), oamenii din umbră fără de care aceste evenimente minunate nu ar putea avea loc.

Seara a culminat cu minunatul concert susținut de Nicolae Gribincea și Ansamblul Etnofolcloric „Plăeșii“ din Chișinău, Republica Moldova.
„Suntem pentru prima dată la Piatra-Neamț, lucru care ne bucură, mai ales că este vorba despre un festival de folclor atât de prestigios. Toată dragostea și tinerețea „Plăieșilor” pentru toți cei care iubesc folclorul și apreciază tradiția.”, a menționat Nicolae Gribincea.

Cu o ținută artistică ireproșabilă şi o manieră interpretativă inconfundabilă, artiștii basarabeni au reușit cu adevărat să farmece public iubitor de folclor.
An de an, Festivalul Internaţional de Folclor ”Ceahlăul” se dovedește a fi o adevărată sărbătoare a culorilor, muzicii şi dansului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate