Fără veceu la Spitalul din Piatra Neamț

2

La primul nivel al Spitalului de Urgență din Piatra Neamț, după ce treci de intrarea principală, ai în față partea de laboratoare, în stânga partea de imagistică și în dreapta Unitatea de Primiri Urgențe unde oamenii stau la cozi ore întregi, unii chiar și peste 6-8 ore. În tot acest vacarm cu oameni bolnavi, aparținători epuizați și personal medical tensionat, ce credeți că lipsește la acest nivel al spitalului? Nu o să vă vină să credeți, dar lipsește toaleta, mai pe românește, veceul, unde să se ducă un om normal venit cu un bolnav la UPU.
Sincer, nu mi-a venit să cred că cineva poate fi atât de inuman încât să nu pună la dispoziția celor veniți la spital un amărât de veceu. Am mers personal în zile diferite și am întrebat, în calitate de om normal, unde este toaleta. Toți cei întrebați, femei de serviciu, asistente, paznici, mi-au spus foarte clar că nu este toaletă disponibilă decât pentru personalul medical sau pacienți, dar niciuna cu acces de pe culoarul principal. Un paznic a fost totuși mai omenos și s-a oferit să mă conducă la o toaleta la care se ajungea trecând prin magazia unde își lasă hainele cei internați în spital, o toaletă care deservea desigur personalul și pacienții care se schimbă de hainele de stradă în pijamale.
Ce fac aparținătorii care stau ore întregi cu rudele la UPU? Trebuie să găsească soluții, de preferabil pe lângă gardul din spatele spitalului pe care managerul Lazăr vrea să îl acrediteze… nu ca unitate de îngrijiri medicale de tip veterinar, ci de tip uman.
Totuși, ca să empatizăm cu managementul de la acest spital, vă arătăm cum arată o toaletă care poate fi accesată de pe unul dintre culoarele policlinicii. De abia atunci putem înțelege că poate cineva s-a gândit că decât așa mai bine deloc.

D.E.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. legio spune

    ADMIN ai grija ,nu te vad cu ochi buni daca vei ajunge in lagarul mortii ,numit Spitalul judetean Neamt. Vei fi luat de la intrare si dus direct ATI sau in cel mai fericit caz,la Morga ,acolo esti sigur ca nu vei mai fi chinuit.

  2. Ionut Corfu spune

    S-ar putea să ai interdicție pe viață în tot spitalul. Nu e de joacâ cu patronu’ Lazăr.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate