Evenimente care s-au petrecut în 7 octombrie

0

1849 – A murit scriitorul american Edgar Allan Poe (n.19.01.1809).

1857 – În cadrul Adunării ad–hoc a Moldovei, organizată pentru a consulta populaţia ţării asupra necesităţii Unirii Principatelor, Mihail Kogălniceanu a prezentat Proiectul de rezoluţie care cuprindea „dorinţele fundamentale” ale românilor moldoveni, arătând că “dorinţa cea mai mare” este Unirea Principatelor într–un singur stat.

1866 – A apărut, la Bucureşti, periodicul politic şi literar “Dacia Română”.

1868 – Inaugurarea Universităţii Cornell, în Ithaca, New York.

1883 – A fost inaugurat Castelul Peleş.

1885 – S–a născut Niels Bohr, fizician, întemeietorul şcolii de cuantică de la Copenhaga, laureat al premiului Nobel (1922) pentru fizică (m.18.11.1962).

1886 – S-a născut istoricul Romulus Cândea, membru corespondent al Academiei Române. A întemeiat Institutul de istorie şi limbă al Universitatii din Cernăuţi. (m.19.01.1973).

1900 – S-a născut liderul Reich-ului SS, şef al Gestapoului, Heinrich Himmler, ministru german de interne între 1943 – 1945 şi organizator al masacrelor evreilor în timpul celui de-al III-lea Reich (m.23.05.1945).

1912 – S-a născut Papa Ioan Paul I; a avut cel mai scurt pontificat din istoria modernă, doar 34 de zile (m.28.09.1978).

1913 – Henry Ford a finalizat procesul de implementare a sistemului de producţie a autovehiculelor pe bandă rulantă. Henry Ford, al cărui Model T era automobilul de cel mai mare succes, a apăsat pe butonul ultimei sale invenţii: linia automată de asamblare. Timpul necesar fabricării unei maşini a scăzut de la 12 ore şi jumătate la 93 de minute, iar preţul de la 850$ în 1908, la doar 44$.

1925 – Decret regal privind noua împărţire administrativă a ţării în judeţe, plăşi, comune urbane, reşedinţe, municipii, comune urbane reşedinţe, comune rurale şi sate.

1931 – S–a născut episcopul Desmond Tutu, fost secretar general al Consiliului Ecumenic Sud–African (SACC), laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe anul 1984 (ceremonie desfăşurată la Plovdiv, Bulgaria).

1939 – A fost asasinat, la Paris, secretarul ambasadei germane, Ernst von Rath, de către un tânăr evreu – se pare o înscenare a Gestapoului. Acesta a fost pretextul pentru “noaptea de cristal”–“Kristallnacht”, semnalul pentru aplicarea “soluţiei finale” . Astfel , la 9 noiembrie 1938, vitrinele a peste 7500 de magazine evreieşti au fost sparte, sinagogile au fost incendiate, peste 20000 de cetăţeni germani de confesiune mozaică au fost trimişi în lagărele de concentrare de la Dachau, Buchenwald şi Saschsenhausen.

1949 – Zona de ocupaţie sovietică a devenit R D Germania.

1950 – S-a născut David Taylor, basist britanic (Edison Lighthouse).

1952 – S–a născut Vladimir Putin, învestit şef al Federaţiei Ruse la data de 07.05.2000.

1954 – A murit Dimitrie D. Pompeiu, unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti, membru al Academiei Române (n.22.10.1873).

1955 – S–a născut Yo–Yo Ma, violoncelist american, câştigătorul a 14 premii Grammy şi autorul a 50 de albume („Obrigado, Brazil”).

1968 – A murit lingvistul, filologul şi folcloristul Emil Petrovici, principalul autor al “Atlasului lingvistic român”, profesor la Universitatea din Cluj, membru al Academiei Române (n.04.01.1899).

1968 – Industria cinematografică americană a adoptat un sistem de avertizare a publicului privind conţinutul explicit al peliculelor cinematografice.

1968 – S–a născut Toni Braxton, cântăreaţă americană.

1968 – A murit Emil Petrovici, lingvist, academician şi profesor
universitar. A întocmit cel dintîi studiu de dialectologie slavo-română („Graiul Caraşovenilor. Studiu de dialectologie slavă meridională”) (n.04.01.1899).

1993 – România a fost primită la Consiliul Europei, în urma solicitării din 21.03.1990.

1995 – A murit poetul Bazil Gruia (n.05.01.1909).

2001 – SUA a declanşat atacurile aeriene asupra Afganistanului.

2001 – Liderul comunist al Basarabiei, Vladimir Voronin, a cerut conducerii radioului şi televiziunii moldoveneşti să nu mai folosească pe post denumirea de „română” pentru limba vorbită în Moldova.

2002 – Scriitorului Paulo Coelho i–a fost înmânat, la Frankfurt, Premiul Planetary Arts 2002 din partea Club of Budapest. Cărţile lui Coelho au un succes senzaţional, aflându–se permanent pe primele locuri în topurile de vâzări („Alchimistul”, „Veronika se pregăteşte să moară”, „Al cincilea munte”, „Diavolul şi domnişoara Prym”).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate