Evaluarea Națională 2018: Elevii din clasa a IV-a au susţinut prima probă, la limba română

0
  • Miercuri, 16 mai 2018, a avut loc evaluarea competențelor de matematică. Din cei 4368 de elevi înscriși, au participat 4228, 140 fiind absenți

******

Astăzi, 15 mai, elevii de clasa a IV-a  au susţinut proba la limba română din cadrul Evaluării Naţionale 2018.  În județul Neamț, din cei 4368 de elevi înscriși, au participat 4246, 122 fiind absenți.

Instrumentele de evaluare (testele, baremele de corectare și fișele de evaluare) au fost elaborate de Centrul Național de Examinare și Evaluare. Testele administrate elevilor au fost în concordanță cu programele școlare în vigoare, având un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale.

Administratorul de test pentru clasa a IV-a este un cadru didactic care nu predă la clasa respectivă, asistat de un al doilea cadru didactic, care, de asemenea, nu are ore la clasa respectivă.

Durata alocată rezolvării testului este de 60 de minute.

Fiecare test este evaluat, în cadrul unității de învățământ, de către două cadre didactice evaluatoare, dintre care unul este învățătorul/institutorul/profesorul pentru învățământul primar de la clasă. Evaluarea se face cu respectarea strictă a baremului și a instrucțiunilor cuprinse în Caietul cadrului didactic.

Rezultatele individuale obținute la Evaluarea Națională nu se afișează, nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Acestea vor fi valorificate la nivelul unității de învățământ prin: elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde situația impune acest lucru; informarea elevilor, a părinților/reprezentanților legali ai elevului asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate; analiza rezultatelor la nivelul catedrei.

Miercuri, 16 mai 2018, va avea loc evaluarea competențelor de matematică.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate