Este posibil ca la sfârșitul lunii să se oprească din nou apa în Piatra-Neamț

8

Compania de apă a propus comisiei de situații de urgență și Prefecturii un program de sistare a apei potabile din data de 30.03.2016 pană pe 31.03.2016.
Motivarea opririi apei este terminarea reparării conductei principale care alimentează municipiul Piatra-Neamț cu apă de la captarea de la Vaduri. Soluția pentru reparația făcută recent la conductă nu e cea mai fericită, existând pierderi mari de apă la îmbinări, deci lucrarea trebuie refăcută și aleasă altă soluție tehnică.
Dacă Prefectura și instituțiile abilitate vor aviza programul de sistare a apei, e bine să luați în calcul o lipsă a apei între data de 30.03 și 01.04 deoarece mai durează încă 24 de ore reumplerea instalației cu apă pentru toate cartierele.
Această oprire a fost amânată până pe data de 30 din considerente religioase aflându-ne într-o perioadă cu sărbători atât la ortodocși cât și la catolici.
Pietrenii trebuie să se obișnuiască cu astfel de sistări a furnizării apei potabile deoarece conducta principală, care alimentează orașul, este depășită, trebuia schimbată acum 10 ani și cu siguranță va mai ceda și în alte puncte iar soluția cu schimbarea ei în totalitate este încă un vis frumos deoarece, când s-a putut face acest lucru, divergențele politice din Piatra-Neamț și desigur incompetența politicienilor a făcut ca lucrarea să se amâne.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
8 Comentarii
  1. ayy spune

    Cand Goliath pica, pica si minioni de langa el.

  2. Katy Florescu spune

    tipic rom

  3. murino spune

    si acum se asteapta venirea din concediu medical a specialistului in reparatii conducte viitorul director general

  4. IOAN spune

    EU UNUL, IN MOMENTUL CAND SE SISTEAZA ALIMENTAREA CU APA A CETATENILOR, I-AS OBLIGA PE CEI DE LA APA-SERV, SA CARE BIDOANE CU APA, LA FIECARE CASA SAU APARTAMENT, CARE PLATESC PENTRU UN SERVICIU DE CARE NU BENEFICIAZA PE DURATA SISTARII APEI. ASA VAD SI CEI DE LA APA-SERV, CUM SE CASTIGA PAINEA SI SAREA SI CUM MII DE CETATENI, LE PLATESC LOR SALARII ( CARE NU SUNT TOCMAI ASA MICI ).

    1. robocop spune

      Serios ? Bine ca nu te duci si la Eon sa-ti aduca o galeata de curent la avariile lor . Sau te duci ?

      1. Andrei spune

        Robocop, prietene lucrezi la APA serv cumva…. taci acolo te rog!!!

        1. robocop spune

          Nu chiar , dar ma deranjeaza prostia . Tu ? Cu ce drept faci moderare peste Robert ? Moderatorul aproba comentariile , asa ca adio si un praz verde !

  5. dorel spune

    „Pietrenii trebuie să se obișnuiască cu astfel de sistări a furnizării apei potabile”… domnul jurnalist, ar trebui completata, sau modificata fraza asta. Pietrenii ar trebui sa se obisnuiasca sa ceara facturi detaliate si sa refuze sa plateasca daca nu sunt oferite servicii, pt. ca lasand deoparte agamani, consilii de administatie, manageri si alte categorii ce beneficiaza de retributii de la ‘frumoasa societate’, in fapt pietrenii sunt beneficiarii(atata timp cat consuma), dar si actionarii (atata cat platesc). Celelalte categorii mentionate mai sus ar trebui sa-si justifice prezenta la respectiva „fabricuta de parale”.
    Bt, daca va uitati mai atent la cumulul de functii detinute pe la diverse institutii si societati de multi dintre cei numiti politic, ai unele ‘ten-dinti’ sa spui ca la ei ziua de lucru are cel putin 50-60 de ore( si nu fac referire la lefuri-retributii-plocoane ci la timpul care cred ca ar tebui alocat sa-si exercite si prerogativele).

    ADMIN: Pai nu vedeti ca adevarata problema este ascunsa si nimeni nu cere sa se faca o ancheta de unde sa reiasa cine sunt vinovatii pentru ca nu s-a inlocuit teava acum 10 ani si sa fie pusi la plata ?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate