Emilia Arcan, prezentă la „Școala Politică a Femeilor Social-Democrate“

4

Emilia Arcan, președinta Organizației Femeilor Social Democrate Neamț,  alături de un grup format de cinci din județ, participă în perioda 25-28 august, la  „Școala Politică a Femeilor Social-Democrate“.
Evenimentul se desfășoară la Constanța, unde vor fi dezbătute diferite teme de interes

”Zilele acestea mă aflu la „Școala Politică a Femeilor Social-Democrate“, alături de alte cinci colege din județ și împreună cu multe prietene din țară ne preocupăm de statutul doamnelor din partidul nostru, de viitorul politicii românești, analizăm reușitele de până acum și stabilim strategiile viitoare!
Sunt mândră pentru că mă aflu în fruntea unei organizații județene puternice, ale cărei membre s-au remarcat în mod deosebit la alegerile din iunie anul acesta, când am reușit să ne atingem tagetul stabilit. Suntem unite, puternice, și avem în plan ca în aceste zile să ne identificăm prioritățile și planurile pentru pregătire alegerilor parlamentare, din decembrie.
Fac un apel către toate doamnele dornice de a intra în politică, să ni se alăture! Ușa de la PSD Neamț le este deschisă și le garantez că le așteaptă o președintă care are obiective ferme privind viitorul femeii în politică, dorința de a fi cât mai active, performere, de neînlocuit! Formăm o echipă de care județul și țara au nevoie!” 
a declarat Emilia Arcan pe pagina sa de Facebook

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. Gheorghe Cerchez spune

    Mai Marie ,chiar crezi ce spui?
    Daca da,ia fa mataluta o trecere in revista a 10,nu 5 ,realizari ale „doamnei” din pozele astea,care sa ne fi imbunatatit ..viata.Chiar ne credeti fraieri?Si nu vrem autostrada,sau investitii europene ca stim ca nu asta este rostul unui parlamentar.Da poate viitoarea”senatoreasa”a lui Arsene le va face!Cine stie.Asa ca Marie explica tu cui crezi cum e cu femeile,mai ales nemtene ,in politica.Sa auzim de bine!

  2. maria spune

    Domnule cetățean,
    Dacă ați fi avut amabilitatea de a va semna,v-as fi spus mai multe,mă rezum doar la a va spune ca datorita unora dintre aceste femei acum duceți un trai mai bun.

  3. cetatean spune

    emotionant si coplesitor – tara arde si unele se vantură…

  4. Bordea Ioan spune

    ..tineret mandria tarii !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate