Echipa liberală a lansat Master Planul pe transporturi, componentă a Proiectului Neamţ 2020

12

Președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc împreună cu deputatul Vlad Marcoci si Daniel Vasiliu Macovei au lansat ideea unor dezbateri constructive pe teme de infrastructură rutieră cu partidele politice, instituţiile statului şi societatea civilă pentru dezvoltarea judetului Neamţ.
„Astăzi alături de colegii mei, deputatul Vlad Marcoci și Daniel Vasiliu Macovei, am anunțat ideea pregătirii unui master plan de drumuri județene și comunale care va fi parte a proiectului Neamț 2020. În perioada imediat următoare vom lansa o serie de dezbateri la care vom invita toate partidele politice dacă își doresc dezvoltarea acestui județ, dar mai ales toți cei care să candideze la primării indiferent de culoarea politică, pentru ca atunci când vom discuta și vom aproba în prima ședință a Consiliului Judeţean master planul, acesta să fi fost în prealabil discutat și asumat de către toți cetățenii. Acest lucru este foarte important. Prioritățile pe care le va susține PNL Neamț sunt pe trei paliere: național – autostrada Iași – Târgu Neamț – Târgu Mureș, culoarul care să lege Suceava de București, la nivel regional, cu interes local, drumul expres care să legea Piatra Neamț de Bacău, la nivel județean vom realiza master planul de drumuri judeţene şi comunale. Vrem unanimitate pentru că vreau ca toți cei care vor dezvoltarea acestui județ să susțină proiectele pe care PNL Neamț le-a lansat, care fac parte din Neamț 2020.” a declarat președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc.
Deputatul Vlad Marcoci a prezentat o parte dintre proiectele de infrastructură prioritare.
”Infrastructura rutieră este cea mai importantă din partea investițională a Consiliului Județean pentru că dă șansa dezvoltării reale a județului Neamț. Pe partea de infrastructură rutieră PNL Neamț își propune două priorități majore: legătura cu celelalte județe pentru ca structura națională rutieră să fie completată de cea județeană, într-o ordine firească, și al doilea traseu foarte important este conectarea județului Neamț cu infrastructura sa turistică cu cea națională, respectiv drumurile care leagă mănăstirile și zonele cu potențial turistic ridicat: Izvorul Muntelui și stațiunea Durău. Mai mult, trebuie să ne concentrăm pe reabilitarea şi consolidarea drumurilor judeţene care facă legătura între aceste obiective. Există deja la Consiliului Județean un studiu de fezabilitate, dar nu există încă documentații tehnice. De aceea, echipa PNL va susține în mod special proiectul drumului județean care va conecta județul Neamț de județul Bacău în zona Piatra Neamț – Făurei – Trifești – Ion Creangă – Icușești.” a declarat deputatul Vlad Marcoci
Daniel Vasiliu Macovei a prezentat surse posibile de finanţare.
„Trebuie să prioritizăm proiectele de infrastructură şi să ne orientăm în primul rând spre cele care aduc plus valoare judeţului, fără a le neglija pe celelalte. Ca surse de finanţate, POR- Axa 6 , Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere, program prin care Consiliul Judeţean poate depune proiecte. Reabilitarea drumului Piatra Neamţ-Bacău, discutat şi în Consiliul de Dezvoltare Regională, nu se încadrează pe o finanţare POR şi atunci s-a gasit varianta alternativă. O altă sursă de investiţii pentru drumurile comunale ar fi PNDR 2016-2020, axa 7.2 Investitii în insfrastructură , unde fiecare comună poate depune proiecte pentru construcţia, modernizarea sau reabilitarea acestor drumuri în valoare de maxim 1 milion de euro. Echipa liberală va sprijini toate demersurile făcute de unităţile administrativ teritoriale, pentru că trebuie să facem politică până la un punct , dar când vine vorba de interesul judeţului trebuie să începem să facem administraţie. În urma consultarilor vom identifica acele comune care pot depune şi le vom oferi tot suportul. O altă sursă de finanţare ar fi parteneriatul public privat şi aici ne-am dori ca toţi parlamentarii , indiferent de culoarea politică să atragă investitorii. A patra sursa de finanţare, de această dată pentru proiecte de maxim 200 000 de euro sunt GAL-urile, unde primăriile pot depune proiecte pe programul Leader, susţinut de Ministerul Agriculturii.” a declarat Daniel Vasiliu Macovei

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
12 Comentarii
  1. Nicolae Ionel spune

    Master Planul ? Ha-ha-ha-haaa…..Este valabil pana la alegeri apoi mai auzim de el in 2020 !

  2. vali spune

    Masterplanul romanilor cred ca este sa scape de toti acesti politruci care de 20 de ani „stiu”ce trebuie facut dar in realitate au saracit o tara cu 20 milioane de locuitori. Singurii care au un nivel de trai mai bun ca inainte sunt politicienii. Indivizii astia apar numai in perioada alegerilor.

  3. Ion Stroi spune

    Echipa liberala carpita, la fel ca programul liberal.Nu mai aburiti oameni cu prostii si minciuni.

  4. cititor40 spune

    Parca asta era si master pe 2012-2020?Chiar nu gasiti si altceva de pacaleala?

  5. Cercel Danut spune

    ce infrastructura ? bateti campii! cine va mai crede pe voi? dispareti! plecati!

  6. Vali spune

    Trbuia sa incepeti cu…am facut drumul asta , asta, ca doar nu sunteti acum parasutati in politica.Suntem satui de promisiuni.Vrem un alt fel de discurs.

  7. Elena Si Constantin Costan spune

    Ce infrastructura faceti voi !! Ati fost la guvernare cand ati facut o autostrada si acum se demoleaza !!http://www.ziare.com/economie/infrastructura/pericol-iminent-pe-autostrada-sibiu-orastie-se-atrage-atentia-parchetului-general-1373273

    1. legio spune

      Costanilor, acea bucata de autostrada au facut-o PSD-stii,ei s-au si grrabit sa taie ata si sa o inaugureze, sa nu spuna romanii ca nu au facut si PSD-isti ceva ,aduceti-va aminte cum se umfla Pontache in pene.

  8. Privitor spune

    Daca au sincope sa apeleze la apostolii telegondolei (recte portocalii chititi pe castig din buzunarele tuturor – tocmai le sunt colegi) – numai asa dezastru e garantat.

  9. Costel Alican spune

    Un traseu cu măcar o bandă și jumătate gen E85 pana la Bacău ceva interesant?

    1. legio spune

      Nu te ajuta cu nimic ,viteza de circulatie va fi aceiasi , localitatile sant aceleasi si limitarea de viteza va fi la fel ,deci nici o eficienta economica.

  10. mickey999 spune

    Master-Blaster planu’ cela!
    Babe, e unul din „creiere”, da?

    Hei-rup!,Hei-rup!
    Cad stinci de fier
    In lupta dusa de brigadieri
    Nu ne-nspaiminta nici vint, nici nori
    Dirji despicam drum spre viitor
    Hei-rup! Hei-rup! Bum!
    In lupta de brigadieri!

    🙂 🙂 🙂
    Master-Blaster , intr-adevar

    🙂

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate