E bine sau nu ca politicienii să comunice în mediul online?

Comunicarea instituțională sau politică sunt acțiuni menite să transmită mesaje prin care să se creeze o interacțiune și o relaționare între factorii de decizie și restul populației.
În ultima sută de ani comunicarea a suferit transformări radicale. Porumbelul cu mesaje s-a transformat în e-mail sau SMS, toboșarul care făcea anunțuri pe ulițe a devenit presa liberă și independentă, șezătorile sunt acum grupuri pe facebook și așa mai departe.
În această metamorfoză a comunicării am ajuns la momentul în care interacțiunile umane prim mesaje scrise sau audio-video să nu mai țină cont de elementele timp și spațiu.
Folosirea intensă a mediului online pentru comunicare a adus pe lângă seria de avantaje clare și o sumedenie de neajunsuri. Dintre acestea, principalele ar fi dezumanizarea comunicării și ușurința cu care se pot falsifica identitățile sau mesajele.
Dacă e să ne uităm la politicienii care comunică online, avem trei tipuri distincte.
1. Politicianul care comunică online de nevoie. Este personajul care nu are cunoștințele necesare folosirii unui calculator și găsește tot felul de motive pentru a evita comunicarea online. Acest tip de politician răspunde la mesajele online, dar prin intermediul subalternilor care asigură interfața dintre individul depășit de tehnologie și cei care o folosesc.
2. Politicianul care evită comunicarea online. Este personajul care știe să folosească metodele moderne de comunicare, dar evită să o facă pentru a nu avea reacții negative din partea celor cu care interacționează. De regulă, acești politicieni practică un fel de jumătate de comunicare transmițând mesaje, dar blocând intenționat feedback-ul din partea receptorului.
3. Politicianul care comunică online. Este cel care folosește calculatorul zi de zi, deține profile pe paginile de socializare și interacționează zilnic cu cei care frecventează mediul online.
Desigur că riscurile de imagine care vin la pachet cu această comunicare online sunt destul de semnificative. Aici putem nota atacurile de pe identități false sau din direcția adversarilor politici, injurii, calomnii, etc. Pe cealaltă parte totuși, avantajele de imagine sunt net superioare. Politicianul care comunică online real și interacționează cu ceilalți membri ai comunității este din start un om mult mai bine ancorat în realitate, recepționând instantaneu toate problemele cu care nu ar putea să intre în contact din spatele unui birou sau din mașina cu care se deplasează. De asemenea, simpla interacțiune cu un membru oarecare al comunității atrage de la sine simpatia respectivului, chiar dacă problema lui nu e rezolvată. Și nu în ultimul, rând politicianul care petrece mult timp interacționând online cu oamenii este perceput ca un lider care este prezent printre membrii comunității chiar dacă această prezență este de natură virtuală.
De departe cel mai important element al comunicării online este rezistența în timp. Rețelele de socializare sunt un fel de mașini de tocat politicieni. Ca să reziști la o comunicare deschisă mai mult de câteva luni trebuie să fii pe placul oamenilor, să contribui la împlinirea dorințelor acestora și să îți câștigi respectul. 99% dintre politicienii din România care încearcă să comunice online pică testul de rezistență în timp și îmbrățișează ideea că online-ul e un mediu de comunicare viciat unde liderii serioși ar trebui să stea mai rezervați.