Duminică, 18 februarie – Lăsatul Secului de brânză pentru Postul Sfintelor Paști

0

Lăsatul Secului este sărbătoarea care marchează ultima zi când se mai poate mânca de dulce, înainte de a începe unul dintre cele patru mari posturi rânduite de Biserica Ortodoxă (Postul Naşterii Domnului, Postul Sfintelor Paşti, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi Postul Adormirii Maicii Domnului).

Singurul post care are două Lăsatul Secului este cel al Sfintelor Paști, cunoscut și sub numele de Postul cel Mare. Primul Lăsatul Secului este pentru carne și se ține în Duminica Înfricoșatei Judecăți (11 februarie) , iar celălalt este pentru ouă, peste și lactate și se ține în Duminica Izgonirii din Rai a lui Adam (18 februarie).

În calendarul ortodox, Postul Sfintelor Paști începe pe 19 februarie și se încheie pe 8 aprilie. Este cel mai aspru și cel mai lung dintre cele patru mari posturi ale Bisericii Ortodoxe.

După Lăsatul secului de carne pentru Postul Paștelui urmează Săptămâna Albă.

Această săptămână, pregătitoare pentru post, poartă numele de Săptămâna Brânzei sau Săptămâna Albă, când se mănâncă lactate şi ouă. Întrucât postul priveşte trupul, dar mai ales sufletul, acum este vremea iertăciunilor. Vecinii, rudele, cunoscuţii se vizitează şi îşi cer iertare unii de la alţii, ca să intre curaţi în post. Cea de-a doua este numită şi Duminica izgonirii lui Adam din rai. Desigur, semnificaţia este că noi retrăim simbolic momentul pierderii raiului, pe care l-am putea recâştiga, tot simbolic, prin post.

În toate zonele rurale din ţară, Lăsatul Secului de Paşte joacă un rol extrem de important. De exemplu, Lăsatul Secului de Paşte păstrează tradiţii specifice începutului unui an agrar, sărbătorit odată cu echinocţiul de primăvară.

Această sărbatoare marchează şi acel moment de cumpănă dintre noul an agrar şi cel vechi. În funcţie de această sărbatoare sunt ţinute si obiceiurile şi datinile locului. Acestea se împart în doua categorii: sărbatori care au loc înaintea de Lăsatul Secului în „Săptămâna Nebunilor” şi obiceiuri care se ţin în săptămâna „Caii lui Santoader”.

După lunga perioadă a Câşlegilor dintre Crăciun şi Paşte, numită şi Dulcele Crăciunului, fără interdicţii alimentare, oamenii trebuie să se gândească la curăţirea trupului, pentru a da aripi sufletului.
Postul înseamnă exerciţiu de voinţă, dobândirea autocontrolului, înălţarea treptată a spiritului întru îndumnezeire.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate