Drumul județean DJ155L Ghindăoani- Grumăzești, într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare

2

Încă un drum judeţean pe care oamenii s-au obișnuit să circule înghiţind praf şi călcând în gropi a intrat într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare. Este vorba despre DJ 155L, care leagă comuna Grumăzeşti de comuna Ghindăoani, apoi se intersectează cu DN 15 C (Târgu Neamţ- Piatra Neamţ).

Investiţia mult-aşteptată este posibilă datorită unei finanţări de peste 4.300.000 lei obţinută de Consiliul Judeţean Neamţ prin PNDL.

Recent, Ion Asaftei- vicepreşedinte al CJ Neamţ a efectuat o vizită pe teren, în urma căreia dă asigurări că lucrările de asfaltare vor decurge ca la carte: „Consiliul Județean Neamț sprijină și urmărește îndeaproape modernizarea infrastructurii de transport. Drumul județean DJ155L Ghindăoani- Grumăzești se află într-un amplu proces de reabilitare și modernizare și va fi asfaltat foarte curând. Va fi o realizare cu efecte benefice pentru cetățenii celor două localități și pentru toți conducătorii auto care vor tranzita zona respectivă”, transmite Ion Asaftei.

Nu este singurul drum judeţean din Neamţ care trece în această perioadă printr-o transformare menită să-l  aducă în era civilizaţiei.  Proiectele de reabilitare și modernizare a drumurilor județene făcute și depuse la minister de Consiliul Județean Neamț și aprobate spre finanțare din surse guvernamentale se află pe raza localităților: Borca, Ceahlău, Bicaz, Bicazu Ardelean, Bicaz Chei, Dămuc, Drăgănești, Răucești, Târgu Neamț, Timișești, Urecheni, Petricani, Grumăzești, Ghindăoani, Păstrăveni, Țibucani, Bodești, Tupilați, Dragomirești, Bârgăuani, Girov, Dochia, Alexandru cel Bun, Făurei, Mărgineni, Români, Bahna, Secuieni, Icușești, Ion Creangă, Roman, Sagna, Bâra, Boghicea, Stănița.

Vorbim de cel mai amplu program de reabilitare a infrastructurii pe care l-a cunoscut județul Neamț în ultimii 20 de ani. Spor la treabă!

sursa foto: facebook Asaftei Ion

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Ion Mihalache spune

    Oameni care fac ceva pentru comuna lor, la Baltatesti conducerea nu este in stare sa asfalteze un petec de drum.

  2. D.j. Max Dragos spune

    Ce frumos! Bv..

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate