DRDP Iaşi: Situația drumurilor naționale din regiunea Moldovei după avertizarea de Cod galben de ninsori

0

DRDP Iași informează participanții la trafic că toate drumurile naționale din regiunea Moldovei sunt circulabile, fără tronsoane închise sau cu trafic îngreunat.

Astfel, în seara de 23 martie 2018, au fost ridicate toate restricțiile de tonaj impuse pe parcursul zilei pe unele tronsoane de drumuri naționale de pe raza județului Iași, după cum urmează:
– începând cu  ora 22.45 se ridică restricția pe DN 28, km 103-112, între Cozia și Răducănen
– începând cu ora 22.30 se ridică restricția pe DN 28, km 0-26, Târgu Frumos- Strunga-Săbăoani
– începând cu ora 23. 00, se ridica restricția pe DN 24, km 174-188, Poieni- panta motel Bucium

De asemenea, a fost ridicată restricția de tonaj pentru autovehiculele peste 7,5 t instituită pe DN 2F, Vlădia-Vaslui (km 39 – 77, județul Vaslui). Restricțiile fuseseră instituite temporar, din cauza ninsorilor abundente și a viscolului, pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Anterior, echipele DRDP Iași au reușit să redea circulației DN 23B, pe sectorul Măicănești-Ciorăști (km 0-15, județul Vrancea), respectiv DN 2N, între Bogza și Dumbrăveni (km 8 – 17), care fuseseră închise în cursul dimineții, din cauza viscolului puternic și a vizibilității reduse.

Mai menționăm că, pe timpul nopții de 23/24 martie, la nivelul DRDP Iași s-a acționat cu 222 de autoutilaje și s-au răspândit 1.236,82 tone de material antiderapant. La momentul de față, pe drumurile naționale din regiune se acționează cu 137 de autoutilaje.

La nivelul județului Neamț, în perioada 23 martie, ora 6:00 – 24 martie, ora 6:00, pe DN-urile din județ au acționat un număr de 37 utilaje de deszăpezire,  s-au râspandit 400 tone de sare, 12 tone clorură de calciu și 2 tone solutie ecologică. DN-urile sunt negru, umede, cu sectoare de zăpadă tratată sub 1 cm. La primele ore ale dimineţii erau în acțiune 18 utilaje de deszăpezire.

Carosabilul se prezintă cu zăpadă frământată în zona de munte a județului Vrancea și umed, cu sectoare de zăpadă frământată în strat de 0-2 cm, în rest.

„După 24 de ore dificile, suntem preocupați la acest moment de refacerea stocurilor de material antiderapant, pentru a fi pregătiți în eventualitatea unor episoade neprevăzute. Totodată, reînnoim recomandarea noastră pentru participanții la trafic de a circula cu prudență, cu autovehiculele echipate corespunzător și cu informarea prealabilă cu privire la starea vremii și a carosabilului. Chiar dacă am trecut de avertizarea Cod galben, în continuare, carosabilul se prezintă în condiții de iarnă”, a declarat Ovidiu Mugurel Laicu, director general regional al DRDP Iași.

Pentru informații privind starea drumurilor naționale din zona Moldovei, DRDP Iași stă la dispoziția participanților la trafic prin Dispeceratul său deschis în regim de permanență – tel. 0232/213168. Informații actualizate despre starea vremii și a carosabilului pot fi obținute și de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum și de pe paginile noastre web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate