Dragobetele, zeul tinereții, al veseliei și iubirii

0

Astăzi, 24 februarie, românii celebrează Dragobetele, zeul tinereții, al veseliei și iubirii.

Dragobetele reprezintă nașterea unui nou anotimp și debutul celui mai aspru post de peste an, cel al Paştelui. În credința românească ziua coincide cu sărbătoarea „Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul”.

Totodată, Dragobetele îngemănează în esenţă sa atât începutul, cât şi sfârşitul – începutul unui nou anotimp şi al reînsufleţirii naturii.

Despre originea cuvântului Dragobete s-a discutat mult, origine pe care a clarificat-o Marcel Lutic, considerând că denumirea slavona „Glavo-Obretenia” a „Aflării capului Sf. Ioan Botezătorul” a fost adaptată de români prin „Vobritenia”, „Bragobete”, „Dragobete”. Alți specialiști au asociat Dragobetele cu acel personaj din mitologia romanească ce apare dragobete-traditii-si-obiceiuriși în scrierile lui I. Heliade Rădulescu sau Mihai Eminescu, acel Zburător care vizita tinerele fete noaptea. Tot Dragobetele este considerat fiul Babei Dochia.  I se mai spunea Cap de Primăvară sau Cap de Vară şi era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă.
Această sărbătoare celebrează începutul primăverii şi iubirea sau, cel puțin, asta știau românii până în anii ’90.

După Revoluţie, locul lui a fost luat treptat de Sfântul Valentin, sărbătoare importată din lumea occidentală și celebrată în 14 februarie. Astfel, obiceiul „a la Valentine’s Day” de a cumpăra partenerului inimioare roșii, ursuleți de plus, de a participa la concursuri de genul “Cel mai lung sărut” și de a te căsători pentru o zi…a luat amploare, fiind tot mai promovat.

Cu siguranță, aceste fenomene gen Valentine’s Day sau Halloween la români sunt sechelele comunismului, iar odată ce s-au deschis porțile către Occident s-a manifestat această tendința de a renunța la tot ceea ce este tradițional românesc. Lumea evoluează, însă acest lucru nu însemnă că trebuie să uităm de ceea ce ne face autentici.

Să încercăm să fim originali, să ne bucurăm de ce e al nostru și să nu ne lăsăm influențați de obiceiurile vecinilor noștri de pe glob.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate