Două nemțence cu soții în pușcărie amenință că se aruncă de pe un bloc din București

13

protest
Două tinere s-au urcat duminică pe terasa unui bloc cu şapte etaje, de pe strada Alunişului din cartierul Giurgiului, din București, şi au ameninţat că se vor sinucide. Femeile sunt din judeţul Neamţ şi susţin că soţii lor, condamnaţi pentru tâlhărie, sunt nevinovaţi, cerând punerea în libertate a acestora, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.

N. red.: Este foarte posibil ca motivul gestului lor să fie legat de același caz care a avut loc ieri în Piatra-Neamț. Detalii aici: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe stâlpul Telegondolei

protest2Purtătorul de cuvânt al Poliţiei spune că femeile susţin că soţii lor, condamnaţi pentru tâlhărie, sunt nevinovaţi. La faţa locului au sosit mai multe echipaje de intervenţie ale Poliţiei Capitalei şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti. Cele două femei au cerut să discute cu negociatori ai Poliţiei, în legătură cu soţii lor care s-ar afla în arest.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, femeile, în vârstă de 32 şi 34 de ani, protestează, din jurul orei 13.00, pe acoperişul unui bloc cu şapte etaje de pe strada Alunişului, aflată în cartierul Giurgiului din Capitală. „Este vorba de două femei care s-au urcat pe terasa unui bloc cu şapte etaje şi au solicitat să discute cu Poliţia. Ar avea anumite nemulţumiri legate de soţii lor, care s-ar afla în arestul Poliţiei. Echipele noastre sunt acolo, dar rămân în linia a doua. Au sosit la faţa locului şi negociatorii Poliţiei. Avem acolo o autoscară şi o autospecială cu pernă, dar nu există posibilitate de amplasare a pernei pentru că nu este spaţiu“, a declarat, pentru „Adevărul“, Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.

Sursa text și foto: adevarul.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
13 Comentarii
  1. Viorica Chifu spune

    de ce numai nemteni beau bere o gindire gresita

  2. mihaela spune

    sa nu strice cumva asfaltul

  3. vali spune

    Ce sotii inconstiente ! Nu realizeaza ca daca toate sotiile (doamnele) de puscariasi ar manifesta in modul acesta , toate blocurile ar avea terasele pline de protestante vaduve pt. 10 ani si mai mult.

  4. Andrei Lazar spune

    Curaj!

  5. Costi Costa spune

    Cine nu le lasa?

  6. MARCEL spune

    Daca cele 2 a urmareau la DIGi 24 interviul D nei Ministru PRUNA , auzeau ca dna e impotriva GRATIERIEI , ptr ca n ziua de azi granitele tarii sunt deschise , o apuci care n cotro ORI pe timpul lui Nea NICU se dadeau ,faceau gratieri ,dar si Militia stia de unde sa te ia a 2 a zi in caz de , dupa d na ministru a spus Cu subiect si predicat ! ca se urmareste Recuperarea Prejudiciului , ai jefuit banii ,ai facut investitii cu ei , care i ti aduc alti bani , TI Luam , Confiscam chipurile ? ori ii aduci ,predai Tu singurel Si dupa mai vedem ce si Cum , ceva ca si n cazul recunoasterii vinovatiei , mai scadem cva la pedeapsa , DACA NU tot NU primesti .

  7. Dascalita Claudia spune

    Cred (o parere personala) ca ar trebui sa inlocuim nonvaloarea cu valoare. Cu cat mai multa valoare, cu atat mai bine pentru noi.

  8. cetatean spune

    ,,drepturile omului” de care profita musulmanii si toti nespalatii – albiturilor vai de capu vostru cu democratia va mananca tuciurii

  9. Gabi spune

    Doua asistate social mai puțin (economie la banii mei)

  10. vali spune

    Pt. talharie, viol, crima, tentative de crima, actiuni violente, nu trebuie sa fie nici un pic de indulgenta ! Sa stea in puscarie !

  11. Dana Daniela spune

    Doua beri si renunta

  12. Dan Munteanu spune

    O bere brună la fetii! :)))

  13. Maria Mihalache spune

    cit de inalt este blocul ??

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate