Două eleve din judeţul Neamţ, în etapa naţională a unui concurs pe teme de protecția consumatorului

0

competitie

Sâmbătă, 11 martie 2017, la Liceul Tehnologic Economic-Administrativ Piatra-Neamț, s-a desfășurat etapa județeană a Concursului „Alege! Este dreptul tău!”, pe teme de protecția consumatorului. Acest concurs este organizat de Ministerul Educației Naționale, în parteneriat cu Autoritatea pentru Protecția Consumatorului.
Pentru acest an, tema a fost: Drepturile consumatorului în era digitală.
Au participat 24 de elevi de la 9 licee din județul Neamț.
Din partea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Neamț au participat doamnele cms. superior Natalia Hrușcă, cms. sup. Elena Michiușcă și domnul cms. superior Gelu Moldoveanu. Societatea civilă a fost reprezentată de domnul Iulian Popa de la Asociația de Consumatori „Protect and Justice”. Din partea Inspectoratului Școlar Județean Neamț a participat domnul profesor Viorel Ciurlea, director al Palatului Copiilor Piatra-Neamț.
În urma evaluării testului de cunoștințe de specialitate și a prezentării proiectului, clasamentul final se prezintă astfel:
1. Teofana Țurcanu Costin – Liceul Tehnologic Economic-Administrativ Piatra-Neamț.
2. Maria-Alexandra Dior – Colegiul Tehnic „Danubiana” Roman.
3. Gabriela Cojocaru – Colegiul Tehnic „Petru Poni” Piatra-Neamț.
4. Luiza-Elisabeta Oruc – Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț.
5. Cătălina Lefter – Colegiul Tehnic „Petru Poni” Roman.
6. Ioana Irimia – Colegiul Național „Gheorghe Asachi” Piatra-Neamț.
Etapa națională a acestei competiții se va desfășura la Tabăra Delfin de la Năvodari, în perioada 18-23 iunie 2017, unde vor participa din partea județului Neamț elevele clasate pe primele două locuri.
Felicitări elevilor și cadrelor didactice care au participat la această competiție.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate