Dosar penal pentru „sinucigașul” de pe stâlpul telegondolei

3

sinucigas telegondola (7)În ziua de 23.07.2016, în jurul orei 16.40, dispeceratul IPJ Neamț a fost sesizat despre faptul că un bărbat s-a urcat pe un stâlp de telegondolă situat pe b-dul Decebal, amenințând că se va arunca (detalii aici: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe stâlpul Telegondolei).

La faţa locului au fost mobilizate un echipaj SMURD, 8 lucrători ISU, trei echipaje de poliţie cu 6 lucrători, 4 jandarmi, un echipaj SAS, 2 polițiști locali, care au asigurat locul evenimentului, delimitat perimetrul şi au intervenit pentru a coborî sau pentru a determina bărbatul să coboare în siguranță.

Au fost inițiate negocieri și au fost purtate discuții cu protestatarul, Bobi Geană, un bărbat de 31 de ani, din Făurei, nemulțumit de condamnările primite de membrii familiei.

În jurul orei 19.30 acesta a fost determinat să coboare de pe stâlp, fiind preluat de polițiști și condus la Spitalul Județean Neamț, pentru investigații medicale.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Gabi spune

    24 de salariați bugetari (pe care ai plătim toti) pentru un dobitoc

  2. Dan Munteanu spune

    Bai, a bătut bere moca-n buricul târgului!? :))) Ăștia niciodată nu se țin de cuvânt!

  3. Toader Costel spune

    Mare șmecherie pentru cioran dosar penal

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate