Directorul TT despre noutățile de la Teatrul Tineretului

0

Liviu Timuș, directorul Teatrului Tineretului, a organizat miercuri, 3 noiembrie, o conferință de presă în care a făcut o scurtă expunere despre Festivalul de Teatru, dar și despre proiectele de viitor. Fiindcă „a pledat mereu pentru transparență”, directorul TT l-a chemat alături de el pe președintele Consiliului Județean, Constantin Iacoban.
Pentru început, Liviu Timuș a prezenta bugetul Festivalului de Teatru. „Bugetul final al festivalului din 2015: suma totală care s-a cheltuit a fost de 362.269 lei”.GEDC3397
Sumele cele mai mari au venit de la Consiliul Județean- 164.680 lei și din domeniu privat – 141.759 lei.
Referindu-se la sponsorizările private, Liviu Timuș a precizat: „Este foarte important să atragem fonduri, sponsori, să facem parteneriate ca să cheltuim cât mai puțin din banii publici. Sigur că banii publici încercăm să-i cheltuim cu cât mai mult folos pentru că acest festival înseamnă ceva pentru istoria acestui oraș, pentru istoria acestui teatru și este foarte important pentru tineri, pentru că suntem singurul festival din țară care se adresează noii generații de actori, de regizori”.

Președintele Consiliului Județean a întărit spusele directorului TT,  declarând  următoarele: ”Festivalul de teatru, dincolo de acțiunea în sine care înseamnă partea artistică, trupe, administrativ, este o emblemă nu numai a municipiului, ci și a județului. Arătați-mi o altă instituție, o altă construcție cu o asemenea arhitectură a județului Neamț.”.

Legându-se de evenimentul nefericit care a avut loc la București, directorul Teatrului Tineretului a ținut să facă următoarele declarații: „Noi suntem pe ultimii pași de a primi autorizația plină de funcționare, pentru că după acest proiect de renovare și reabilitare a teatrului au fost unele probleme care nu au fost cuprinse în proiect. Au venit cei de la ISU, am făcut un plan de măsuri, am completat tot ceea ce nu era în regulă, în afara proiectului care s-a făcut, pentru că așa este bine ca în instituția să funcționeze în siguranță. Săptămâna viitoare va fi ultimul control pe care îl va face ISU la noi în instituție, am înaintat toate hârtiile, am angajat o firmă privată care este autorizată să se ocupe de toate aceste lucruri”.
Liviu Timuș a menționat că și în ce privește finalizarea acusticii se află pe drumul cel bun. Se pare că doamna Mariana Stan de la Comisia de Acustică a Academiei Române  care s-a ocupat și de acustica de la Teatrul Național din București a făcut acest lucru pentru Teatrul Tineretului pro bono. Un asemenea proiect, conform spuselor lui Liviu Timuș, ar ajunge undeva la 30.000 de euro. O altă problemă care își va găsi în scurt timp rezolvarea este cea a scaunelor de la loje despre care multă lume s-a plâns că sunt total inconfortabile. Prin amabilitatea domnului Mihai Apopei, președintele Camerei de Comerț, se vor reface toate scaunele de la loje.
Un alt proiect ajuns în faza finală este racordarea Teatrului Tineretului la cea de-a doua sursă de curent. Din cauza rețelei supraîncărcate se oprea curentul, un lucru total neplăcut în timpul unui spectacol.
Liviu Timuș a specificat că la Teatrul Tineretului este nevoie de încă un croitor, tâmplar și un merceolog, dar și de o împrospătare a echipei de actori.
Lăsând la o parte probleme ce țin de bucătăria internă a teatrului, Liviu Timuș a declarat: ”Festivalul trebuie să meargă mai departe.  Cultura nu este palpabilă, cultura nu are un venit propriu, cultura are un venit în educație, în noile generații care se formează. În momentul în care te străduiești să faci un act de cultură de înaltă calitate e bine să îl subvenționezi”.  

Directorul Liviu Timuș a încheiat conferinţa de presă într-o notă pozitivă, anunţând că anul viitor pe scândura Teatrului Tineretului vor urca din nou nume mari precum Nicu Alifantis, Ana Ciontea, Oana Pellea și Florin Piersic jr.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate