Descoperire marca PSD Neamț – ”Cum facem ca lucrurile care merg să nu mai meargă”

10

În urmă cu ceva timp, pe criterii politice și nu de competență, a fost schimbată directoarea Liceului de Arte din Piatra Neamț, asta după ce femeia avusese performanțe educaționale deosebite și mai câștigase și un proiect de 100.000 euro pentru școală.liceul-de-arta-victor-brauner1
Cu multă dezamăgire am asistat la astfel de rocade pur politice la conducerile școlilor din Neamț și ne-am fi așteptat ca noii directori  să încerce să facă ceva pentru acele școli sau măcar să se prefacă că se ridică cel puțin la valoarea conducerilor anterioare. Din păcate nu a fost așa.
La Liceu de Arte, că de el începusem să vorbim, directoarea schimbată a spus că nu mai participă la nici un concurs pentru ocuparea de funcții în învățământ atâta timp cât astfel de mizerii vor prima în fața competenței iar noul director parcă nici nu ar exista. Pe vremea fostei conduceri cel puțin o dată pe lună eram chemați să promovăm diverse activități ale copiilor talentați de la această unitate de învățământ. De când cu schimbările PSD-ului nu am mai fost solicitați absolut niciodată și nici la alți colegi de presă nu am observat vreo promovare a tinerilor talentați de la acest liceu.
PSD ar trebui să înțeleagă că dacă combinațiile lor politice afectează copiii talentați din Piatra Neamț, ei ca partid au o mare problemă pentru că intră în conflict direct cu noi și cu mulți alții care țin la acești copii. Elevii din Neamț nu au nicio vină că politicienii vor  directori de școli care să le fie vasali, dar cel puțin să pună niște oameni competenți.
Tinerele talente din acest oraș trebuie stimulate și promovate iar noi nu putem închide ochii la o asemenea ofensă adusă învățământului vocațional. Toată presa promovează gratuit acești copii iar acest oraș are nevoie de acești copii mai mult decât are nevoie de partidele politice.

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
10 Comentarii
  1. Doru spune

    În cei douăzeci de ani de directorat, Mihăiță, cel care nu este numit nici măcar de ”susținătorii” de taste, profesor, eventual director, nu a făcut altceva decât să plimbe muștiucul plin de balele sale dintr-o gură a unui elev în gura altui elev. Despre scris, sau marele programe muzicale nici vorbă, secretarul le scria, cu eforturi mari de vedere…după ce erau realizate și corectate. Majoritatea actelor trebuiau corectate, limba română și abilitățile TIC fiind străine pentru o bună parte din echipa mihăițiană. Sacoșardul Mihăiță, precum îl numeau o mare parte dintre părinți, a fost și a rămas un oportunist care nu a știut decât să bage școala, considerată moșie proprie, în datorii și procese, care au trecut, sau vin din urmă. Despre documente școlare nu mai vorbim, pentru că nici alți complici nu le-au căutat, fiind ocupați cu nodul din papură. După douăzeci de ani a auzit de viziune și misiune, după care le-a lipit peste tot, precum pozele cu actori pe vremea haiduciei sale intelectuale, acum în formă continuată. Se răscolește fostul inspector din vremuri apuse și următorii inspectori de specialitate, care îi livrau câte un document pentru marea copiere. Probabil nici un A4 nu a fost dospit în toate mandatele sale de trubadur cu muștiuc. Cât despre viziune europeană, învățământ modern, dezvoltarea instituției….. nimic. De amintit pentru cei care nu vor să-și amintească, marele Mihăiță a votat cu două mâini să se construiască o crâșmă lipită de gardul școlii, probabil pentru a angaja un alt model, care să pozeze peste gard, cu mare vizibilitate pentru majoritatea claselor, noua viziune a moșierului mioritic ancorat în partidul stat.

  2. david spune

    Poftim?! Ce directoare mai era și asta?! Îi dădeam bună ziua pe holuri și ne ignora. Doar când avea nevoie de noi să cântăm pe undeva, ne lua în brațe și ne pupa. Noroc că domnul Mihăiță făcea programul pentru concerte și scria cum ne cheamă, că așa mai afla și ea cine suntem. Respect domnului Mihăiță Albu care ne este alături din toate punctele de vedere.

    ADMIN:Ați comentat negativ la adresa fostei directoare folosind 3 identități false. Vă plătește cineva sau sunteți slugă voluntară ?

    1. David spune

      Suntem elevi.

  3. George spune

    Tin sa mentionez ca pentru concursuri este al elevilor si profesorilor. Ei au muncit pentru a lua premii bune la concursuri si olimpiade, nu fosta doamna directoare. Au fost trei ani negri ai liceului. Cu doi ani in urma, elevii olimpici, cu o zi inainte nu stiau cu ce vor merge la olimpiada nationala care era la Baia Mare. Noroc de actualul director, care nu era atunci director, ca a rezolvat problema. Poate daca ati fi unul dintre elevii liceului sa unul dintre profesori, nu v-ati lua doar dupa niste cifre si statistici. Un director al unui liceu de arte trebuie sa fie de profesie muzica sau arte are ii intelege pe artisti si nu se foloseste de ei pentru a-si face el un prestigiu in presa. Actualul director a fost apreciat si este apreiat de elevi si profesori. Puteti sa scrieti orice vreti, puteti pacali opinia publica, dar nu si elevii acelui liceu, care se bucura ca domnul Albu Mihaita si-a reluat functia de director. Puteti sa va da-ti cu parerea cat vreti, dar acest articol este o mare minciuna!!!

  4. Andrei spune

    Ciudat că există astfel de articole care promovează unii oameni si care îi afundă pe altii. Sunt sigur că dacă ati fi mers în Liceul de Arte si ati fi întrebat elevi si cadre didactice ale liceului despre această schimbare a conducerii nu ati mai îndrăzni să redactati astfel de articole. Cred că doar elevii școlii au cel mai mare drept să vorbească despre schimbare pentru că ei simt asta cel mai bine mai ales că este un liceu de arte.

    ADMIN: Noi vorbim pe cifre nu pe bârfe :
    – cele mai bune rezultate la nivelul olimpiadelor și concursurilor
    – cei mai mulți bani europeni atrași
    – cea mai bună promovare a copiilor in presa locală
    Restul … vorbim discuții. Un manager nu se analizează după gradul de acceptare in colectiv ci după rezultate. Un manager nu e prietenul subalternilor și nici asistentul lor social.
    Dacă managerul de care vorbim a adus 100.000 euro sa aducă cel nou 110.000 euro și atunci reanalizăm situația. Păna atunci imi amintesc că directoarea școlii mele era baba cloanța pentru mine și profesorii nu mai spun … dar tare bine a mai fost că am avut cine să ma preseze ca sa invăț …

  5. Mmm spune

    Pai despre care director este vorba?? Eu am prins una in anii 2000 care nu avea nici o treaba cu arta in general, conducerea sau invatamantul, cred ca nici intreaga la cap nu era…

  6. Cristian spune

    Tineretul pregatit nu poate fi manipulat, deci nu intra in interesele psd pe termen lung, PSD are nevoie de votanti imbecili care sa se uite la antena 3 ,sa fie consumatori de manele si, viitori asistati social care isi vand votul pe un rachiu, Daca nu faceti nimic copii vostri va vor critica, ajutatii sa invete sa fiti mandri de ei, nu asteptati nimic de la nimei pentru ca nimeni nu va face nimic in locul vostru,

  7. Vali spune

    Ce putem face prietene ?.
    Pe putem sa face pentru a schimba aceasta smecherie a Jegurilor din Politica ?

  8. mister zen spune

    Asta este Stan. Așa știe el sa creeze performanta.

  9. ioana spune

    Parca a ramas, totusi, in functie aceeasi directoare, nu-i asa?â

    ADMIN: NU

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate