Deputat de Neamț, discuții cu subprefectul și comisarul șef despre îmbunătățirea activității Secției de Pașapoarte

2

Sute de mii de români se întorc acasă. Unii în concediu, alții pentru a-și schimba pașapoartele. La Secția Pașapoarte a Poliției Piatra-Neamț, se așteaptă de la ora 4 dimineața pentru a prinde o poziție pe o lista alcătuită pe loc de către cei care stau la rând. Acum scurt timp am primit aceste fotografii făcute la ora 04:20. În secolul 21, când ar trebui să putem face rezervări online, cunosc oameni care se trezesc la ora 02.30, cu copii mici, pentru a merge la Piatra-Neamț pentru a-si face pașaport. Este o mare bătaie de joc care ar trebui sa înceteze.”, scria în această dimineață deputatul de Neamț, Iulian Bulai, pe pagina sa de socializare.

Soluțiile propuse de deputatul Iulian Bulai:

– un sistem funcțional de programări online,
– suplimentarea personalului de la Secția Pașapoarte
– program prelungit pe cele 3 luni de vară.

În acest sens, vineri, 23 iunie, la ora 12.30, deputatul Iulian Bulai  s-a întâlnit cu reprezentanții Instituției Prefectului, domnul subprefect Jugan Iulian, și domnul comisar șef al Direcției Pașapoarte Neamț, Roman Constantin, pentru a le semnala problema și pentru a găsi soluții împreună la această provocare.

Iată, pe scurt, ce a rezultat în urma acestei întâlniri:

„Starea de fapt. Ce avem:

– trei ghișee funcționale cu 14 angajați.

Program de lucru:

  • luni- vineri: 08.30-16.30
  • joi: 08.30-18.30
  • sâmbătă: program de lucru, rezolvarea cererilor.

Date importante:

  • lunile ian-feb: 1200-1500 de solicitări pe lună
  • lunile iulie-august: peste 5000 de solicitări pe lună.

În această situație, personalul este total depășit.

Soluții care se vor pune în aplicare:

Pe termen scurt:

– suplimentarea personalului cu încă 2 persoane de la IPJ Neamț
– deschiderea unui nou ghișeu de lucru, între 15 iulie-1 august.

Pe termen lung:

– angajarea a încă doi ofițeri permananeți: primul concurs în august-septembrie 2017, al doilea în 2018

Pentru a acoperi nevoile actuale ar mai trebui suplimentat cu încă 8 ofițeri și încă 4 ghișee. Acest lucru nu se va întâmpla în viitorul apropiat. Pentru informații de tot felul intrați vă rog pe www.pasapoarteneamt.ro și apelați numărul de telefon: 0233218230.

În județele unde se fac programări online: fac parte dintr-un program pilot din țară. Funcționează în parte: oamenii se pot înscrie în mai multe județe simultan, deci pot exista abuzuri. La Neamț se așteaptă rezultatele acestui program pilot.

Au prioritate copiii, bătrânii, bolnavii (grav bolnavi).

Două informații foarte prețioase, pentru a evita aglomerația:

– pentru românii din țară: încercați să solicitați pasapoarte în altă perioadă decât lunile iulie-august

– pentru românii din străinătate: înmânați cerere de pașaport la consulatele și ambasadele Romaniei din străinătate; pașapoartele vor fi trimise oriunde în țară, cât și în străinătate.

O vorbă sincera: Da, cred că se fac eforturi să se amelioreze situația, dar nu cred că va fi posibil și de impact vara aceasta. Sper ca aceste informații să vă ajute. Voi urmări în următoarele luni acest proces. Sper sa se îmbunătățească. Măcar puțin.”, a consemnat Iulian Bulai pe Facebook.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Un cetatean spune

    Domnule Bulai, ce program vreti sa mai prelungiti? Ca mie mi se pare ca deja e prea mult sa lucrezi dupa programul prezentat. Cum ramane cu perioada de repaus in care angajatii ar trebui sa se odihneasca pentru a face fata provocarilor unei noi saptamani de lucru? Daca angajatul greseste din cauza oboselii cine raspunde? Tot el. Pana si robotii mai intra in revizie…
    Vreti program prelungit pe perioada de vara? Dar cu drepturile angajatilor cum ramane? Oricum am citit ca in luna august angajatii de acolo nu au voie sa-si ia concediu… Dar ce, ei sunt mai prosti decat ceilalti cetateni care totusi au dreptul sa mearga in concediu in aceasta perioada? Ei nu au familii, copii? Dumneavoastra, parlamentarii, nu aveti vacanta parlamentara? Veniti dumneavoastra sa munciti pe perioada vacantei daca vi se pare ca-i usor. Si spuneti sa mai aduceti 2 oameni de la IPJ? Acum? Ca sa faca ce? In 2 luni nu au timp nici macar sa invete cu ce se mananca activitatea de acolo… Mai mult incurca, o sa trebuiasca angajatii vechi sa le poarte de grija…Ce faceti acum e frectie la un picior de lemn…
    Solutia este sa se dea drumul la angajari. Si nu unul, doi oameni ci exact cat solicita conducerea de la pasapoarte.
    Si sfaturile pentru cetateni…Pai chiar daca solicita cetatenii pasapoarte la Ambasade, cererile ajung la prelucrat tot la serviciile judetene…Deci tot este mult de lucru, chiar daca nu cu oamenii la ghiseu. Este munca din spatele ghiseului, a celor care proceseaza informatiile pentru pasapoarte.
    Si acum sa nu uitati un aspect care in anii anteriori nu aparea… Multa vreme cetatenii nu au mai solicitat pasaport de cand a fost voie sa se circule cu cartea de identitate… Dar de cand cu cele ce se intampla in Anglia si alte tari membre U.E. cetatenii isi fac pasaport de frica, chiar daca nu le trebuie neaparat. Deci numarul celor are vor solicita pasapoarte va creste.
    Solutia? Angajari, personal suficient care sa faca fata si activitatii cu publicul si celor din spatele ghiseelor. Sunt generatii de ofiteri si subofiteri care ies de pe bancile scolii…Sa fie adusi sa lucreze unde este nevoie…Parerea mea…

  2. Ionel spune

    Atata timp cat salariile si alte stimulente funanciare nu vor fi aplicare salariatilor de la pasapoarte si permise sau imatriculari, mereu va fi problema de personal si de asta nu se unghesuie nimeni sa munceasca in acele locuri. Munca cu omul este cea mai grea, iar angajatii de acolo sunt prost platiti se imbolnavesc stau in caldura sau in frig si sunt discriminati fata de alti angajati MAI. Asta e problema reala de care nimeni nu vorbeste.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate