De ce nu putem vorbi despre „sistem” în educația din Neamț și România?

SISTÉM, sisteme, s. n. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) dependente între ele și formând un întreg organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit. (DEX)

_________

Nu sunt cadru didactic și din acest motiv nu vorbesc în numele celor care educă, ci vorbesc în numele educaților, deci ca produs al învățământului din România. Am trecut prin toate fazele, de la învățământul preșcolar în sistem bilingv (comunitatea maghiară), până la cel postuniversitar, așa că am avut ocazia în aproape două decenii de studii să observ ajunsurile și neajunsurile așa-zisului „sistem” educațional din România.

De ce spun că e improprie utilizarea sintagmei „sistem de educație”? Pentru că însăși ideea de sistem, după cum puteți vedea și în definiția de mai sus, presupune ceva funcțional. Un angrenaj de forțe care evoluează  pe principiul ordinii. Însă… cu părere de rău constat, mai ales în urma dezbaterilor pe teme educaționale organizate de diverse formațiuni politice în sezon electoral, că în învățământ domnește haosul, și nu ordinea.

Un sistem, ca orice mecanism, se mai uzează, se mai blochează și este necesar să cunoaștem cauzele profunde pentru a identifica soluțiile cele mai bune, care rezolvă cauzele, nu simptomele. Dezbaterile sunt un concept excelent în acest sens, deoarece pot participa oameni din interiorul sistemului, oameni care activează în sistem și care cunosc cu exactitate problemele. Cu toate acestea, se pare că în România principiul dezbaterilor nu funcționează așa cum ar trebui, adică pe principiul dialogului, cât mai mult pe principiul monologului.

Timpul este extrem de prețios… Dar dacă tot reușești în calitate de organizator să aduni 300-400-500 de oameni la un loc pentru a le afla problemele, e bine să găsești o modalitate să îi lași pe ei să vorbească, dar mai ales să aduni oameni capabili să vorbească, nu bibelouri. Ne-am dori ca la viitoarele dezbateri organizate, cel puțin în județul Neamț, să auzim vocea profesorilor și vocea elevilor. Și tare bine ar fi dacă ar participa nu reprezentanții lor, ci oameni din învățământ, mai ales din mediul rural unde sunt extrem de multe probleme și unde atât elevii, cât și profesorii se confruntă cu dificultăți care fac procesul educațional extrem de anevoios. Am vrea să auzim problemele elevilor care pierd ore întregi pe zi făcând naveta – de ce și cum putem rezolva asta, am vrea să auzim problemele elevilor cu potențial de a face performanță care vin din familii defavorizate și care nu își permit să își continue studiile – de ce și cum putem rezolva asta, am vrea să auzim problemele învățătorilor care au și câte 3-4 clase simultan la care predau, în special în mediul rural – de ce și cum putem rezolva asta, am vrea să auzim și problemele părinților care ar dori să muncească, dar trebuie să stea acasă cu copiii pentru că nu există suficiente locuri în creșe și grădinițe sau condițiile sunt improprii – de ce și cum putem rezolva asta, am vrea să auzim mai multe despre problemele elevilor și profesorilor și mai puțin discursuri lungi despre cum se pot câștiga alegerile de o anumită formațiune și despre cum va curge ulterior lapte și miere.

De 26 de ani se tot reformează învățământul din România iar perioada de tranziție a fost cea mai distructivă posibil pentru eficiența educației. Dacă în urmă cu 10 ani existau mici probleme de promovabilitate la BAC, să spunem, în prezent ne punem probleme de genul… cum să îi ținem pe elevi cât mai mult timp în școli. Vorbim în prezent, după 26 de ani de reforme care au adus în colaps sistemul de educație, despre abandon școlar, despre analfabetism funcțional, dar și în adevăratul sens al cuvântului. Avem elevi, absolvenți de liceu, care nu știu să citească. Avem comportamente deviante la copii, violență, orientare exagerată spre vicii, dezinteres pentru studiu, dezinteres pentru performanță. Avem lucruri care scapă de sub control și cadre didactice care fac tot ce pot, dar nu sunt ajutate de cadrul legal, nu sunt ajutate de programă, nu sunt ajutate de cei care ar trebui să își facă treaba în ministere.

Avem copii și cadre didactice în România și Neamț cu adevărat excepționali care ar putea face performanță, care ar putea recrea, reclădi sistemul de la zero. Trebuie doar să se vrea și trebuie ca tot ceea ce ține de dezbateri, consultări, propuneri să fie reabordat în așa fel încât problemele să se cunoască și soluțiile să se găsească. Nu putem adopta legi și soluții la nivel înalt dacă nu purtăm discuții și cu cel mai mic elev dintr-un sat izolat din Moldova sau Ardeal sau Muntenia. Avem și facem noi universități, dar nu avem creșe și grădinițe. Totul trebuie pornit de la bază, de jos spre vârf. Problemele se află printre oameni, nu în birourile și mașinile luxoase ale celor care decid lucrurile în ministere. Datoria reprezentanților este să meargă pe teren, să facă eforturi uriașe de a auzi vocea fiecărui om pe care îl reprezintă. Poate vom vedea aceasta la dezbaterile viitoare și poate vom vorbi mai mult despre ce se întâmplă concret în educație și mai puțin despre interesele politice ale unor oameni care își aduc aminte de „sistemul” de mult apus odată la 4 ani. E foarte important ca aleșii să nu uite niciodată că prioritatea zero sunt copiii. Investiția corectă în ei clădește un viitor mai bun pentru noi toți.

 M. I.