De ce e bine să îți supraveghezi copiii pe Facebook

0

facebookRețelele de socializare au început să devină o realitate paralelă în care adolescenții, dar și copiii sub 13 ani ajung să ducă o viață dublă, complet diferită față de comportamentul lor în familie sau la școală. Deși regulile Facebook sunt stricte și nu permit crearea de conturi pentru minori sub 13 ani, aceștia ajung totuși să își facă un cont dând date de naștere false care nu pot fi verificate decât în urma unor raportări ale contului către Facebook de persoane care au cunoștință că acești copiii nu au vârsta conformă regulamentului rețelei de socializare.

În acest sens, părinții nu ar trebui să privească Facebook ca pe o simplă rețea de socializare, ci ca pe un loc unde se pot întâmpla și lucruri mai puțin bune. Foarte mulți copii încarcă fotografii cu ei în ipostaze nu tocmai decente, existând cazuri când aceștia pot cădea victime unor abuzuri sexuale. Este responsabilitatea părinților să supervizeze activitatea copiilor lor pe Facebook și pot face asta prin adăugarea lor în lista de prieteni pentru a urmări ceea ce ei postează, cine sunt prietenii lor, ce pagini apreciază sau, în cazuri extreme, ce mesaje primesc (pentru aceasta e nevoie de acces direct în contul de Facebook al minorului). În cazul în care se observă deviații în postări sau mesajele transmise public, este bine ca părinții să discute direct cu adolescenții pentru a-i face să înțeleagă că se supun unor riscuri pe care, pe moment, nu le conștientizează.

Desigur că există și foarte multe softuri de control parental prin care copiii pot fi monitorizați pentru siguranța lor și liniștea părinților, unica problemă fiind aceea că de multe ori controlul parental nu se pune în practică, fie din comoditate, fie pentru că părinților li se pare dificil să lucreze cu astfel de tehnologii destul de avansate pentru nivelul lor de manipulare a PC-ului.

Cert este că mulți părinți sunt depășiți de actualul stil de viață al tinerilor, iar efectul rețelelor de socializare asupra comportamentului acestora, mimetismul și modul prin care ei încearcă să fie asemenea unor membri ai anturajului sunt, de departe, una dintre cele mai grave probleme cu care adulții se confruntă în ceea ce privește educația copiilor. Din acest motiv, accesul timpuriu al copiilor la astfel de rețele de socializare, unde circulă un conținut destul de greu de digerat și înțeles de mintea vulnerabilă a minorilor, trebuie restricționat, iar dacă nu se poate impune restricția, supravegherea este esențială pentru a putea preveni deviațiile comportamentale.

E greu să fii părinte, însă lipsa de direcție a copiilor este direct proporțională cu gradul de implicare a părinților în actul de educație. Un părinte indiferent va avea, în majoritatea cazurilor, un copil cu deviații grave de comportament. Un părinte implicat, va reuși, cu greu și cu o puternică activitate de documentare a fenomenelor sociale în rândul tinerilor, să crească un viitor adult „ca la carte”. Minorii sub 13 ani au acces la Facebook nu din vina lor, ci din lipsa de implicare a părinților. Din acest motiv, problemele de comportament trebuie asumate direct și în proporție de cel puțin 90% de părinte.

Așadar, un adult sănătos este produsul educației unui părinte responsabil și implicat, iar un adult cu probleme este produsul unui părinte care și-a greșit vocația de „educator”. A face un copil nu este un act strict fiziologic și de reproducere. Nu facem copii doar pentru că putem, ci pentru că suntem conștienți că procesul de creștere a acestora este, poate, cea mai mare responsabilitate din viața unui om, responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm 24 de ore din 24, 7 zile din 7. (M. I.)

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate