Dănuț Andrușcă, ministrul Economiei, în delegația guvernamentală de la Chișinău

0

Premierul  român Viorica Dăncilă, însoţită de o delegaţie de membri ai Executivului, viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a efectuat marţi o vizită la Chişinău pentru o întrevedere cu premierul Pavel Filip. La finalul întrevederii cei doi şefi de guvern au susţinut declaraţii comune de presă, urmând să aibă o întâlnire oficială cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu.

Potrivit unui comunicat al Guvernului român, principalele componente ale vizitei sunt reconfirmarea sprijinului României pentru parcursul european al Republicii Moldova și continuarea proiectelor comune.

Pe ordinea de zi mai există și o întâlnire între prim-ministrul român Viorica Dăncilă şi omologul său moldovean Pavel Filip cu reprezentanţi ai Euroregiunii Siret-Prut-Nistru pentru a inaugura Asociaţia Investitorilor Români din Republica Moldova. Referindu-se la asociaţie, premierul României a declarat că „aceasta va crea fără îndoială noi oportunităţi de diversificare a prezenţei investiţiilor româneşti şi va contribui astfel la consolidarea poziţiei României ca prim partener comercial al Republicii Moldova”. 

Prezența ministrului Economiei Dănuț Andrușcă în delegația guvernamentală de la Chișinău dovedește faptul că ambele țări sunt interesate de consolidarea relaţiilor economice bilaterale, fapt care permite pe termen lung o reorientare a Republicii Moldova spre vest cu sprijinul economic și politic al țării vecine.

Delegația română a prezentat la Chișinău intenția de a spori prezența investițiilor în Republica Moldova. Una dintre priorităţile României este operaţionalizarea gazoductului Iaşi – Ungheni – Chişinău.

„Proiectul Iaşi – Ungheni – Chişinău reconfirmă rolul României de principal partener al Republicii Moldova, consecvent în efortul integrării europene. Am discutat cu precădere despre proiectele de interconectare şi aici operaţionalizarea interconectorului Ungheni – Chişinău reprezintă o prioritate nu numai pentru Bucureşti şi Chişinău, ci este un proiect major cu relevanţă regională pe agenda Uniunii Europene, în cadrul politicii privind dimensiunea estică.”, a arătat Dăncilă.

Potrivit delegației române, proiectul Iaşi – Ungheni – Chişinău reconfirmă rolul României de principal partener al Republicii Moldova consecvent în efortul integrării europene.

„Relația dintre țările noastre este excelentă, schimburile comerciale sunt la cel mai înalt nivel, iar asistența pe care ne-o oferă România nu se reduce doar la suport diplomatic, ci și la sprijin material. Le mulțumesc vecinilor și prietenilor noștri pentru microbuzele școlare, pentru renovarea a sute de grădinițe și centre de cultură, dar și pentru bursele de studii oferite elevilor și studenților din Republica Moldova. Am stabilit că în curând vom organiza o nouă ședință comună a Guvernelor, la Chișinău.”, a declarat premierul Pavel Filip.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate