Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
joi 18 octombrie 2018
  • :
  • :

Cuvioasa Teodora de la Sihla, singura româncă trecută în rândul sfinţilor

Biserica Ortodoxă Română o prăznuieşte astăzi pe cea dintâi româncă trecută în rândul sfinţilor, Sfânta Teodora de la Sihla.

Dintre zecile de sfinţi români care apar în calendarul creştin ortodox, trei sunt femei, iar numai una s-a născut şi a trăit pe meleagurile româneşti. Cuvioasa Teodora de la Sihla este prăznuită pe 7 august.

Sfânta Teodora de la Sihla s-a născut în jurul anului 1650, în vremea păstoririi Sfântului mitropolit Varlaam şi a domniei lui Vasile Lupu, în satul Vânători Neamţ, una dintre fiicele dregătorului Ştefan Joldea, armaş la Cetatea Neamţului.

Dragostea şi frica de Dumnezeu le-a deprins de mică de la părinţii săi şi de la marii duhovnici ai mănăstirilor şi schiturilor nemţene din zonă, astfel încât s-a decis să îi urmeze toată viaţa Mântuitorului Hristos. Chiar dacă s-a căsătorit cu un tânăr evlavios, la insistenţele părinţilor, după ce aceştia au trecut la Domnul, s-a decis să se retragă la mănăstire. Astfel, Sfânta Teodora s-a retras la Mănăstirea Vărzăreşti din munţii Buzăului, iar soţul său a intrat în obştea Mănăstirii Poiana Mărului, devenind monahul Elefterie.

Dragostea de rugăciune şi viaţa evlavioasă a egumenei Paisia au ajutat-o şi pe sfântă să sporească duhovniceşte, făcându-se „tuturor pildă de ascultare, de lepădare de sine, de curăţie a vieţii, de slujire”, după cum o descrie părintele Constantin Galeriu.

Numai că vremurile grele din acea perioadă au adus necazuri vieţuitoarelor mănăstirii, fiind o perioadă în care turcii prădau des ţara. De frica acestora, egumena mănăstirii, Paisia, a luat câteva maici, printre care şi pe Teodora, şi s-a refugiat în părţile de sud ale munţilor Vrancei.

După puţină vreme însă, egumena Paisia, înaintată în vârstă, obosită de atâtea nevoinţe şi necazuri, a fost chemată la Domnul, Cuvioasa Teodora nevoindu-se 10 ani în munţii Vrancei. După 10 ani însă, s-a îndreptat spre Munţii Neamţului, unde cu binecuvântarea egumenului Varsanufie de la Sihăstria s-a retras în pustie. Se spune că Sfânta s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, apoi şi-a îndreptat paşii spre pădurile Sihlei, unde a dus o viaţă ascetică, asemenea Sfintei Maria Egipteanca.

Ascunsă între pereţii unei stânci, în chilia dăruită cu binecuvântare de un alt pustinc ce s-a retras în şi mai adâncul pădurii, Sfânta Teodora şi-a dedicat cu totul viaţa Mântuitorului, nevoindu-se aici timp de 20 de ani. Singurul care ştia de ea şi de nevoinţele sale era duhovnicul Pavel, cel care venea să o spovedească şi să o împărtăşească pe sfântă.

Numai că, după un timp, ieroschimonahul Pavel de la Sihăstria a trecut la Domnul, nimeni altcineva nemaiştiind de cuvioasa din peştera de la Sihla, singurele ajutoare fiindu-i păsările cerului, care îi aduceau mâncare.

Păsările intrau pe fereastra trapezei de la mănăstire şi luau firimituri de pâine în cioc, apoi zburau spre munţii Sihlei. Văzând aceasta de mai multe ori, egumenul mănăstirii a trimis doi ucenici să urmărească păsările, să vadă unde duc mâncare. Aşa au ajuns în vârful muntelui, unde au descoperit-o pe Cuvioasa Teodora învăluită într-o lumină ca de foc, sfânta fiind în rugăciune. Cei doi ucenici s-au speriat când au văzut-o pe sfântă şi au strigat, însă Sfânta Teodora le-a vorbit şi i-a liniştit, rugându-i să îi arunce o haină, întrucât ale sale erau rupte după anii petrecuţi în metanii şi rugăciune.

Se spune că sfânta se ruga de 40 de zile la Dumnezeu să îi fie trimis un duhovnic la care să se spovedească şi căruia să îi mărturisească păcatele înainte de a trece la Domnul, Sfânta ştiind că în scurt timp va pleca spre Creatorul său.

Dorinţa sa a fost ca egumenul Sihăstriei să-i trimită, pentru a o spovedi şi împărtăşi, pe ieromonahul Antonie şi pe ierodiaconul Lavrentie. Rugămintea i-a fost îndeplinită întocmai, iar după ce s-a împărtăşit, a trecut la cele veşnice. În viaţa sfintei este consemnat faptul că tot acolo, în peşteră, i s-a făcut şi slujba înmormântării.

Vestea despre viaţa aleasă pe care sfânta a dus-o şi nevoinţele trupeşti pe care le-a trăit nu au rămas fără ecou, în scurt timp numeroşi călugări şi mireni aflând despre marea isihastă a Carpaţilor şi venind la mormântul ei pentru a i se închina. Se spune că chiar şi fostul soţ al ei, ieroschimonahul Elefterie, a venit pentru a se încredinţa că este vorba despre fosta lui soţie.

Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peșteră până în anul 1830. Atunci, familia domnitorului moldovean Mihail Sturdza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în raclă de preț și le-a depus în biserica schitului Sihla spre închinare. Apoi, moaştele au fost aduse la Miclăuşeni – Iași, unde familia de boieri a zidit o biserică nouă. Însă, în timpul ocupației rusești, moaştele Sfintei Teodora au fost duse la Kiev, la Lavra Pecerska, unde Cuvioasa de la Sihla este venerată cu numele de „Sfânta Teodora din Carpaţi”.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat în mod solemn sfinţenia Sfintei Teodora în anul 1992, ziua de prăznuire fiind 7 august, la o zi după Sărbătoarea Schimbării la Faţă.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *