Cum să te arunci în aer cu tot cu partid. Interviu cu Iosub Jănel

0

De foarte multe ori în politică, liderii, influențați de oamenii din jurul lor, fac alegeri greșite atunci când își construiesc echipele. Ori aleg oameni care execută orbește ordine dar sunt incompetenți, ori care nu execută nimic, ori care așteaptă ca partidul să le pună și în traistă, ori care vor să construiască în timp ce partidul vrea să demoleze sau să demoleze în timp ce partidul vrea să construiască, și așa mai departe. O categorie aparte este cea a politicienilor care, dacă te joci prea mult cu ei, se detonează și se aruncă în aer, ca imagine,  cu tot cu partid, lideri și tot ce mai este prins în suflul exploziei. Un astfel de politician este Iosub Jănel care, din punctul nostru de vedere, a cerut mai mult decât i se cuvenea, dar problema nu este la el că a cerut, ci problema este la cei care i-au promis și nu i-au mai dat, rezultatul fiind detonarea sa publică prin dezvăluiri diverse, mai subiective sau mai obiective, despre echipa din care a făcut parte.
Ca să fim realiști, vina aparține doar celor de la PSD care au fost avertizați să nu se joace cu Jănel că se va detona, dar ei au ales să se ia după cei care i-au sfătuit altceva și au făcut promisiuni deșarte omului, probabil ca să scape de gura și insistențele lui, iar atunci când apuci să promiți și nu mai faci sunt doar două variante: victima se resemnează și își vede de drumul lui sau se trezește ISIS-ul din el și se aruncă în aer cu tot cu tine.

Acum, că lanțul de iubire s-a rupt între Jănel și prietenii lui politici iar colegii jurnaliști care erau prietenii lui cât era director și le dădea publicitate au uitat de el, am zis că e cazul să-i oferim ocazia să spună ce are de spus în ziarul în care a spus și data trecută ce avea de spus contra PDL pe vremea când restul presei locale nu putea zice rău de portocalii.

Un scurt interviu cu Jănel Iosub:

De ce ați decis să ieșiți contra oamenilor din echipa din care ați făcut parte ?

Am decis să plec din PSD deoarece am fost folosit în două campanii electorale, am adus voturi și m-am expus în presă și la TV, unde mi-am făcut numai dușmani. Baronii din partid au stat în spate, iar după rezultatele foarte bune obținute aceștia și-au numit odraslele și neamurile plus cunoștințele în funcții importante! Cei care au muncit… la revedere! La alegerile parlamentare am adus cca. 2500 de semnături din totalul de 11000 strânse pe tot județul. În acest partid este o mâncătorie continuă și toți se carotează între ei pentru funcții și putere. În plus, mulți PDL-iști au fost aduși în partid precum niște icoane sfinte!!! Nu mai vorbim că la deconcentrate au rămas în funcții portocalii!

De ce nu ați denunțat faptele de corupție de care vorbiți când erați într-o funcție și vă mergea bine?

Când eram director general am trimis un dosar cu 500 de pagini la DNA, așa că am luat atitudine și atunci. Am ieșit în presă și am vorbit despre neregulile găsite acolo. Am fost înlăturat din funcție printr-un „deal”(n.r. înțelegere) tacit făcut de partide inclusiv cu acceptul celor din PSD deoarece nu executam ordinele lor și ei sunt învățați cu oameni care nu pun întrebări ci execută orbește tot ce li se cere!! Așa că am luat atitudine iar întrebarea dv. nu prea are sustenabilitate!

Fără a vă solicita nume, va rog să ne spuneți câți parlamentari… câți șefi de instituții și câți funcționari sunt vizați de denunțurile pe care aveți de gând să le faceți ?

Nu pot da nume deoarece ar însemna că ameninț pe cineva și așa ceva nu se face. Aștept să parcurg toate etapele juridice pentru înființarea unei asociații care va lupta împotriva corupției, a corupției, a crimei organizate, a spălării banilor publici, etc. Cred că la începutul lunii septembrie acest ONG se va naște și aștept persoane care vor să se înscrie și să ia atitudine împotriva fărădelegilor deoarece s-a ajuns prea departe în acest județ și în această țară!!!

Deoarece ați făcut denunțuri atât celor de la PNL cât și celor de la PSD, care dintre ei considerați că sunt mai răi și de ce?

Va pot spune sincer, și ca persoană care a avut acces în cercuri înalte de putere, că atât PSD, PNL, PMP ALDE, etc. nu au decât interese de grup, interese personale, iar pentru cetățenii care au așteptări le spun ca ei nu fac parte din interesele partidelor, aceștia fiind mințiți de la campanie la campanie, prostiți și batjocoriți, indiferent că sunt de stânga, de dreapta sau centru și cum se mai intitulează alții!! Părerea mea este că trebuie cineva care să taie în carne vie, dar nu va putea fi lăsat deoarece, în afara politicului, serviciile și instituțiile de forță ale statului sunt pline de uscături! Nu mai vorbesc de serviciile altor țări care ne-au luat totul și ne conduc după bunul lor plac!! Păcat!! Mare păcat!!

S-a încercat intimidarea pentru a va opri din dezvăluiri ? Dacă da, cine?

Nu prea are curaj multă lume să se ia de mine sau să mă intimideze, însă lucrează ca mafioții, în sensul că îți distrug viața, familia, cariera, te izolează total!! Da, o persoană cu funcție înaltă mi-a spus că datorită demersurilor mele nu voi mai lucra niciodată la stat!! Și se vede că nu mai încap nicăieri fiindcă ei, cei cu funcții și statut de bandiți, nu accepta în preajma lor oameni cu coloană vertebrală care sunt onești și aplică legea.

Care este opinia dumneavoastră despre politica din Neamț? Ce se va întâmpla în viitor?

Părerea mea despre politica nemțeana este una extrem de proastă deoarece, în afara lui Pinalti care avea li creier și știa bine politica, mai sunt vreo maxim 10 persoane în tot județul care știu ce înseamnă politica, doctrina unui partid, ș.a.m.d.! În rest, niște foști neica nimeni, menajere, vânzătoare de aprozar, etc. au ajuns în fruntea bucatelor și nu poți să-i scoți din metehnele lor pentru că o celebră vorba românească spune „dintr-un lemn strâmb mai faci o coadă de ciocan, însă dintr-un om prost nu mai ai ce face” și este adevărat. Și în plus, la noi, politicienii au doar aere și figuri de deștepți, însă nu au sânge de bărbați în vine, ci sunt niște turnători și îmbârligători notorii.

Cam cât estimați că se fură anual în Neamț cu ajutorul politicienilor din toate partidele?

De furat se fură și se combina tot în județul nostru. Aș putea spune că și aerul îl combină acești politicieni pe care instituțiile statului nu-i întreabă de unde au așa averi, fiindcă atunci când au intrat în politică aveau bascheți în picioare și pantalonii rupți în fund! Acum merg în croaziere, au mercedesuri, au costume scumpe, însă nu au creier și tot la fel au rămas! Să știți că banul, în fața lui Dumnezeu, nu are absolut nicio valoare și nici nu mănâncă nimeni cu două linguri deodată! Iar banii furați din sudoarea oamenilor cinstiți îi va lovi ca un blestem, mai devreme sau mai târziu, să știți asta.

Ce vă doriți să faceți în continuare din punct de vedere politic, ținând cont că acum sunteți iar independent?

Deocamdată nu m-am gândit ce voi face politic pentru că primordial este ONG ul care va lua ființă și voi lupta cu încrâncenare împotriva oricărui abuz. Poate, dar nu m-am gândit, voi pune bazele un partid politic pe plan local pentru că un partid la nivel național, după ce muncești și aduci rezultate, te înlătură. Așa, cu 3 membrii înființez Partidul Nemțenilor sau Partidul Piatra Neamț, cauți oameni care vor să facă ceva pentru administrația locală și restul să-și facă borș, că pe politicienii din capitală nu-i interesează de noi și se vede că Moldova este polul sărăciei pentru cetățeni, că pentru politicieni este raiul pe pământ! Vom trăi și vom vedea! Sănătoși să fim că ce ne dă Dumnezeu merităm cu prisosință!
În încheiere doresc să transmit cititorilor dumneavoastră un gând bun prietenesc și multă sănătate și să creadă că încă mai sunt oameni cu demnitate și spirit civic dar și iubitori pentru aproapele lor. Doamne ajută!

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate