Cu ura politică pe ”Masa sfântă de Crăciun”

7

Deși teoretic de Crăciun trebuie să ne umplem de bunătate și iertare, unii nemțeni au ales să își pună nervii pe masa de Crăciun și au umplut rețelele de socializare cu mesaje pline de ură adresate în special social democraților.

Ura politică a oamenilor pusă pe masa de Crăciun este un aspect nemaintâlnit la Neamț mai ales dacă ținem cont de faptul că o parte dintre pozele postate sunt făcute chiar la noi în județ.

Din capul locului menționăm că nu agreăm și nu încurajăm astfel de porniri absolut prostești indiferent contra cui sunt făcute. Cu siguranță nimănui nu i-ar plăcea să își vadă, într-o astfel de poză, numele său sau al grupului politic, profesional sau de orice altă natură din care face parte. Vorbim de apucături reprobabile dar care, din păcate,  reprezintă o stare de spirit în rândul populației, stare de spirit ignorată de social democrați și amplificată de politicienii de dreapta care nu își dau seama că o dată creat un astfel de curent de ură el se va manifesta în timp și contra lor și contra tuturor celor care vor ajunge la putere.

Pentru unii, pozele de mai jos par de prost gust și chiar așa și este.
Pentru alții, în schimb, aceste poze pot părea amuzante și asta pentru că sunt despre adversarii lor politici că dacă ar fi despre ei sau familia lor nu li s-ar mai părea la fel de hazlii.

Astăzi mesajele sunt contra unui partid, dar ”încurajate” ele pot deveni obicei iar în locul numelui unui partid poate apărea numele tău pentru că și tu ai oameni care nu te plac.
Nu așa trebuie să ne manifestăm când nu ne place ceva. Nu așa am fost educați să ne manifestăm când nu ne place ceva. Nu așa trebuie să ne bucurăm de Nașterea Domnului cu ”m**i”, ”fuck you” și nume de politicieni scrijelite pe animale pârlite.

Nu mai încurajați amestecarea urii politice cu sărbatorile creștine. E păcat. Ne pierdem identitatea de creștini aducând ura pe ”Masa sfântă de Crăciun”.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
7 Comentarii
  1. Privitor spune

    Ba pe a masii, asta-i toata esenta politica nemteana, nimic, chiar nimic despre proiecte economice prin care sa se aduca inapoi sclavii nemteni ce isi distrug viata si sanatatea prin cele strainataturi, nimic despre lansare de competitii in invatamant, cercetare si inovare, nimic despre integrarea categoriilor defavorizate, despre corectarea derapajelor din sanatate, despre ingrijirea batranilor bolnavi si singuri, despre copii abandonati … . Daca nimic bun nu e cu putinta ca sunt cu toti la chef si zile libere (si numarat malaiul moca inhatat golaneste) atunci dai cu circul grotesc politic – politicieni straveziu de subtiri in mobilarea la etaj si grav desconspirati ca fiind lipsiti si de inima si de empatie umana (chiar nu merita declinare si explicarea notiunii de parvenire).

  2. vio spune

    cei care le-au facut si ornat sa se foloseasca de ele,

  3. Mihai Mihăiță spune

    Asta e mana lui Soros in mod sigur…

  4. Ștefan Iulian spune

    Bhă Ziar Piatra Neamt măi zambeste și tu în loc să scrii totul, oamenii fac haz de necaz pentru ca altceva nu au ce face, sau suparat politicenii, ce sa vezi, tot ei se supara dupa ce ne fură ei, fii mai cu adevarul pe față și nu mai posta lucruri neinteresante, înțeleg că vrei multe vizualizări sau chestii de genul, dar fii adevărat

    ADMIN: Politicienii pot sa se supere cat vor ca merita. In articol ziceam sa nu mai ”condimentăm” sarbatorile creștine cu astfel de lucruri…

    1. Of. spune

      Ei au scris si tot ei mănâncă…inteligenti oameni. Exact cum ati scris, condimente de Nașterea Domnului. O sa vedem la Înviere ce vor tapeta.

  5. Maria Mihalache spune

    Dar in *89 nu a fost aceeasi masa SFINTA de CRACIUN ???dar voi a-ti ucis pe trogloditul de presedinte ,asa ca totul este ok de craciun .

    1. Lolita spune

      Ceausescu a fost executat de Craciun pentru distrugerea multor biserici.

      Dumnezeu vede, nu uita, si apoi te iarta. In cazul lui Ceausescu era prea grav….nu a mai putut fi iertat.

      Asa vor pati si actualii oameni mari politici ai zilei. Timpul trece dar istoria se repeta.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate