COROANA MOLDOVEI . PIATRA – NEAMŢ VĂZUTĂ DE VASILE ALECSANDRI ŞI COSTACHE NEGRUZZI

Într-un interesant articol, intitulat Dealurile târgului Piatra Neamţ, apărut în ziarul Telegraful din 23 septembrie 1933, sunt prezentate frumoasele împrejurimi ale urbei noastre.
Astfel, muntele Cernegura face parte din ramura de munţi ce se prelungesc pe o întindere de aproape 10 km, pe partea dreaptă a râului Bistriţa, iar această ramură poartă, în diferite localităţi, diverse numiri: Munţii Doamnei, Bâtca Doamnei, Cernegura (pisc). Vârful cel mai înalt are aproape 300 m de la nivelul Bistriţei, înainte de ploaie dealul se acoperă de ceaţă (negură).
Nu este uitată nici legenda cu Baba Dochia. În faţa oraşului, era o stâncă mare ce reprezenta o figură de femeie şi lângă ea au fost şi alte stâncuşoare. Legenda populară era că ea a fost Dochia cu caprele ei. Asachi le-ar fi vândut prinţului Victenştein, proprietarul moşiilor Fântânele, din Bacău. Din cauză că acesta le-a pus pe plute şi, din cauza greutăţii, pluta s-a scufundat, pierzându-se astfel cu acest prilej o rară podoabă naturală.
În continuare, după ce se menţionează că ţăranii numesc Petro-Dava „Cetăţuie şi Petru David” (!?), se descrie şi muntele Cozla, din partea despre răsărit – miazănoapte a oraşului, fiind despărţit de dealul Pietricica prin pârâul Cuejdiului. Aici se constată că ar fi urme de vegetale, animale, fosile şi urme de peşte etc., cele mai însemnate piscuri ar fi Piciorul Cozlei, la vest, 150 m, Cârlomanul, Borzoghianul şi altele.
Despre dealul Pietricica se spune că ar fi un munte izolat, aşezat pe malul drept al râului Bistriţa (greşit,e pe malul stâng,) şi că înălţimea ar fi parte de răsărit-miazăzi de 200 m deasupra Mării Negre, deci mai mic ca muntele Cozla care avea 310 m înălţime. Povârnişul dinspre oraş cade sub formă de pereţi stâncoși aproape verticale, devine însă mai tărăgănat spre sud pe locul numit Coada Pietricica şi spre răsărit şi prin suişul, care este, mai lesnicios. La înălţimea cea mai mare spre oraş se ridică suspendată în aer o stâncă enormă de formă triunghiulară, iar golul de sub ea are legende: „Chilia Călugărului”, având formă de boltă, după ce se arată că aici existau cariere de piatră în partea de nord – vest şi că există urme de solzi şi peşte, se consemnează şi faptul că dealul formează un punct foarte strategic pentru apărarea oraşului, în caz de atac inamic.
Demn pentru edilii urbei, era că de câţiva ani buni primăria urmează regulat plantaţia de brazi, căpătând aspect frumos, nu ca mai înainte când dealul nu avea nici plantaţie fiind gol. Dealurile sunt descrise ca fiind acoperite cu copaci frumoşi de brazi şi altele, dând târgului adeverire marelui poet Vasile Alecsandri că oraşul Piatra Neamţ, este „Coroana Moldovei”.
Astfel, în oraşul numit Coroana de aur a Moldovei, cum a fost considerată aşezarea de la poalele Pietricicăi, a poposit în mai 1837 şi scriitorul Costache Negruzzi, care ne-a lăsat o descriere deosebit de plastică despre Piatra-Neamţ, aşa cum rezultă din scrisorile prozatorului amintit publicate în Opere complete, vol. I (Editura Minerva, Bucureşti, 1915, pp. 168-169)
Iată ce ne spune despre aşezarea de pe malul stâng al Bistriţei:
Iacă intrăm într-o văgăună că pe ce merge se strâmtează. Vezi acele căsuţe grămădite, sub poalele stâncoșilor munţi?
Ia-ţi pălăria şi te pleacă, acesta e târgul Pietrii. Râulețul care l-am trecut de vreo trei ori, călcându-l în picioare, cu dispreţ, profund de o palmă şi abia zuzuind pe prundiş, cutremură-te căci, e Huejdul. Când Carpaţii se mânie pe Petreni şi le trimet nori ca să-şi verse ploaie piste târgul lor, Huejdul acest lin şi ţicnit se umflă, prăvale orice îi iese înainte şi furios sparge, trage, îneacă şi după ce îşi răzbună (de cei ce nu-l băgau în seamă) merge spumegând de se ¬pierde în alte ape, agerul pârâu!.
După aceste rânduri, autorul, nuvelei Alexandru Lăpușneanu descrie biserica înălţată de Ştefan cel Mare şi trecerea eteriştilor prin această localitate în anul 1821. În încheiere, semnatarul vodevilului Doi ţărani şi cinci cârlani arată că Poziţia Pietrii e foarte poetică. Ea stă între doi ascuţiţi muntișori. Cest mai înalt se numeşte Pietricica, celălalt Cozla. Amândoi stau falnici şi ameninţători, deasupra ei. Muntele e lăsat pentru poet şi poetul pentru munte. Aicea privind maiestatea naturii, el se inspiră de a cânta amorul şi gloria, nu în zgomotul oraşului, unde câte o privighetoare pribeagă, în alee trase cu sfoară, sloboade nişte tonuri tânguitoare şi regulate ca muzica, din califul lui Bagdad.

Prof. Radu Gheorghe