Controale ANPC la produsele cosmetice

1
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a desfasurat in perioada 22-30.06.2015 o actiune de verificare a respectarii prevederilor legale la comercializarea produselor cosmetice.
Printre deficientele constatate se pot enumera:
  • produse cosmetice fara a avea inscriptionate pe recipient/ambalaj elementele necesare informarii consumatorilor sau cu elementele incomplete(numele sau denumirea comerciala si adresa persoanei responsabile; data de minima durabilitate sau verificarea simbolului PAO; precautii speciale; numarul de lot al produsului  functia produsului cosmetic; functia produsului ;  lista ingredientelor);
  • produse cu data de minima durabilitate depasita;
  • lipsa traducerilor sau traducerea incorecta;
  • practici comerciale inselatoare.
Presedintele ANPC, Marius Alexandru Dunca: Atrag atentia consumatorilor sa verifice produsele cosmetice pe care intentioneaza sa le cumpere.  Produsele cosmetice trebuie sa respecte conditiile de depozitare, precum si sa ofere informatii esentiale cosumatorilor: ingrediente, numar lot, precautii speciale, data de minima durabilitate sau a faptului ca respectivul produs cosmetic poate fi consumat in siguranta intr-o anumita perioada de timp indicate de producator. Consumatorii care au constatat ca le-au fost afectate drepturile sunt sfatuiti sa se adreseze ANPC pentru a li se rezolva eventualele probleme.
 Date statistice:
  • Au fost verificati 586 de operatori economici (dintre care: 32 de distribuitori si 554 de vanzatori).
  • Valoarea totala a produselor cosmetice controlate a fost de 2.245.532 lei.
  • La 393 de operatori economici (dintre care: 20 distribuitori si 373 vanzatori) din cei 586 controlati, reprezentand 67,06 %, s-au depistat abateri de la prevederile legale.
  • Valoarea totala a produselor cosmetice cu abateri a fost de 254.720 lei.
Masuri dispuse si sanctiuni aplicate
  • Pentru abaterile constatate, operatorilor economici li s-au aplicat 453 sanctiuni, din care 276 amenzi contraventionale in valoare de 835.600 lei  si 177 avertismente.
  • S-au dispus 183 masuri de oprire temporara de la comercializare pentru produse cosmetice in valoare de 124.236 lei si 26 masuri de oprire definitiva, pentru  produse cosmetice cu data de minima durabilitate depasita (expirate) in valoare de 1.602 lei.
S-au constatat abateri privind informarea consumatorilor la 93 de operatori economici (dintre care 3 distribuitori si 90 vanzatori), din jud. Alba, Arad, Arges, Bacau, Bihor, Bistrita-Nasaud, Braila, Caras-Severin, Cluj, Covasna, Dolj, Galati, Giurgiu, Hunedoara, Iasi, Ilfov, Maramures, Neamt, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timis, Vaslui, Vrancea si Mun. Bucuresti, reprezentand 15,87 % din totalul operatorilor controlati.
În jud. Neamt: rujuri, luciu de buze, fard de obraz si pentru ochi, fabricate in China, fara sa fie insotite de elementele obligatorii, prevazute de legislatie si necesare informarii consumatorilor.  De asemenea, s-au gasit produse cosmetice (rujuri, set rimel si tus pentru ochi, antiperspirant, farduri pentru ochi, pasta de dinti, pudra, apa de parfum, creion dermatograf etc), fara a  avea  traduse in limba romana informatiile obligatorii necesare consumatorilor.
S-au depistat abateri privind afisarea plachetei cu TELEFONUL CONSUMATORILOR – 021 9551 la 24 operatori economici (dintre care 1 distribuitor si 23 de vanzatori), din jud. Giurgiu, Gorj, Neamt, Prahova si Satu-Mare), reprezentand 4,09 % din totalul controlat.

Sfaturi pentru consumatorii care achizitioneaza produse cosmetice direct din magazine:

  • sa achizitioneze cosmetice numai din magazine si/sau raioane specializate, unde se elibereaza documente de cumparare (factura, bon fiscal, chitanta fiscala), de care vor avea neaparat nevoie in caz de reclamatie; in plus, produsele originale nu se vand in afara lanturilor de distributie cum ar fi tarabele sau persoane fizice “cu sacosa”;
  • sa fie atenti la preturi, deoarece preturile mici propuse sunt dubioase, ele provin cu siguranta din filiere paralele ;
  • sa verifice daca integritatea si calitatea ambalajului corespunde valorii produsului; sunt sanse mari ca un produs zis “de lux”, ambalat in punga de plastic sau intr-o cutie banala, sa fie de fapt o contrafacere;
  • sa examineze cu atentie eticheta, o calitate proasta a tiparirii poate ascunde o contrafacere;
  • sa stie ca unii producatori si importatori “de marca” au adoptat voluntar personalizarea unor produse cu eticheta – holograma, pentru securizarea lor si pentru protejarea marcii;
  • sa stie ca pe orice produs cosmetic trebuie sa fie inscriptionat numele sau denumirea producatorului ori a persoanei responsabile cu introducerea pe piata, ori al importatorului de produse din afara UE ;
  • sa stie ca majoritatea produselor trebuie sa aiba inscriptionata data de minima durabilitate precedata de expresia ” A se folosi preferabil inainte de ”, urmata de data sau de detalii asupra locului de pe ambalaj unde se afla inscriptionata aceasta data, exprimata fie prin luna si an, fie prin zi, luna si an, si cu cifre arabe;
  • sa stie ca anumite produse precum cremele, nu au data de minima durabilitate, ci au inscriptionat un simbol (PAO) constand intr-o cutie intredeschisa, pe sau langa care este mentionata perioada dupa deschidere in care produsul poate fi folosit in siguranta, in luni de zile (6, 12, 24 luni de ex);
  • sa stie ca sunt produse la care data de minima durabilitate este mai mare de 30 de luni si atunci aceasta nu se mai mentioneaza (cazul recipientelor sub presiune cum sunt deodorantele);
  • sa citeasca cu atentie eticheta si sa tina cont de orice avertisment pentru evitarea unor probleme ulterioare de sanatate.

Sursa anpc.gov.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. mihai spune

    ANPC ar trebui sa controleze piata.Pe aia care stau in custilea alea si vand produse lactate (in parcarea de langa pod) fara sa le tina in rece.Comerciantii sunt protejati de catre cei care administreaza piata…..altfel nu ar avea cui sa inchirieze chiar si asfaltul!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate