Consilierii locali au votat, dar oare știu ce au votat?

5

Astăzi a avut loc o ședință de Consiliu Local la Piatra Neamț. Printre multele proiecte supuse la vot s-a aflat și unul de asocieri între municipalitate și diverse persoane juridice. La propunerea PSD s-a votat la acest proiect un amendament care viza nu doar asocierile de azi ci toate asocierile de acum încolo. Mai precis, s-a propus ca nicio asociere pe care o face primăria să nu depășească valoarea de 5.000 lei. Asta înseamnă că primăria nu mai poate aloca pentru festivalurile internaționale sau de exemplu pentru viitorul festival de teatru din octombrie, decât maxim 5.000 de lei, o sumă aberant de mică pentru organizarea unui eveniment de anvergură.
În altă ordine de idei, 5.000 de lei este o sumă cu care poți organiza cel mult un concurs de desene pe asfalt. Dacă vrei să faci ceva mai serios, cu 5.000 lei mai tare te încurci și mai bine nu mai faci nimic. Poate ar fi mult mai corect, pentru a evita cheltuirea haotică a banului public, ca cei care solicită bani pe asocieri să vină în cadrul ședinței de Consiliu și să își susțină proiectul pentru ca toată lumea să înțeleagă unde merg banii, sau ar putea fi implementată o cerință ca la câteva luni după cheltuirea banilor, persoanele juridice beneficiare să vină în Consiliul Local și să povestească ce beneficii au adus acei bani municipalității. Ar fi multe variante prin care ar putea să fie filtrate sumele de bani date ca acestea să aducă într-adevăr un plus comunității locale, dar să reduci totul la pragul de 5.000 lei este o aberație.
Sperăm ca cei care au votat să o fi făcut în viteză, fără să fi analizat efectele votului lor, și la următoarea ședință de Consiliu Local situația să reintre în normal, eventual să se ceară criterii de performanță la modul în care se cheltuie banii publici prin cadrul asocierilor.
Opinia viceprimarului Teodorescu Constantin despre acest aspect:
” Ședința de Consiliu Local de azi mi-a lăsat un gust amar. Nu credeam că ambiția politică poate crea astfel de comportamente. Să pui pe același loc proiecte de parteneriat și să limitezi sumele este de neacceptat. Mai mult, am convingerea că votul a fost pur politic, fără convingeri personale. Sumele alocate au fost de bun simț, ele fiind oricum la valori reduse față de cererile de parteneriat.
Ca și cum nu ar fi suficient, ele au fost dezbătute în comisie și semnate. Ca să ne înțelegem, un parteneriat de 4000 lei rămâne de 4000 lei, deci 100% din sumă, altul de 20.000 lei rămâne cu 5000 lei, deci 25% din sumă, foarte interesant. Personal nu înțeleg logica acestui amendament, mai ales că inițial s-a dorit acest amendament pentru restul anului 2015. Cei ce au făcut acest amendament se erijează într-un fel de legiuitori sau un fel de păstrători ai adevărului. Eu aș spune că mai degrabă să ne luptăm cu toții pentru ridicarea gradului de colectare, să putem face ceva practic, nu să facem exerciții de imagine.
Sunt festivaluri care au loc la Piatra Neamț, naționale și internaționale, cum putem contribui în logica asta cu doar 5000 lei … un festival de teatru, festivalul cărții… cum ? Ce le putem oferi cetățenilor orașului în aceste condiții restrictive ? În vremurile nu de mult trecute, câteva luni în urmă, aceeași consilieri votau cu două mâine parteneriate de zeci de mii de lei, și asta ca să se poată lăuda cu ceea ce au făcut, azi blochează festivaluri de amploare din același motiv, dar invers, nu se mai pot lăuda. NU AȘA SE FACE, NICI POLITICĂ, NICI ADMINISTRAȚIE !!! ”

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. e TAMBA ELENA spune

    da de ce sa mai stie ce au votat, ca mintea lor este ingetata si voteaza automat ca asa le dicteaza lor constiinta, halal de ei

  2. ana spune

    Aveti dreptate . nu fac nimic bun pt oras

  3. ana spune

    sa nu-i mai votam

  4. FLORIN spune

    Specimenele astea din poza numiti consilieri locali sau oameni de nimic sunt cei mai vinovati de tot ce s-a intimplat in oras in ultimii 20 de ani…aceste tonomate fara caracter pe care ii vedem intotdeauna cu miina pe sus sunt definitia perfecta pentru sluga si lichea.

    Cu ajutorul acestor mizerabili, Pinalti si predecesorii lui au furat/devalizat acest oras aducindu-l in pragul ruinei si cu datorii de 120 mil euro!!!!

    Uitati-va la filmul de mai sus….asa arata lichelele……

    1. Leo Taxil spune

      Aşa este, aveţi dreptate 100%. Dacă ar fi să judecăm noi, locuitorii oraşului, atunci locul lor ar fi la închisoare; din păcate nu ştiu cum putem să ne descotorosim de ei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate