Consilierii județeni încă mai pot decide să nu se scumpească apa de la anul!!!

3

De anul viitor încep lucrările la un nou proiect de extindere apă/canal în valoare de aproximativ 150 milioane. Proiectul pentru aducerea acestor bani europeni urmează să se contureze până la sfârșitul acestui an. Ca orice proiect european și acesta va avea o cotă de aproximativ 10% cofinanțare.
Situația e foarte simplă. În cazul în care Consiliul Județean Neamț decide să plătească el cota de cofinanțare, cum fac marea majoritate a Consiliilor Județene din România, nu va exista nici un motiv pentru a se scumpi apa. În cazul în care cofinanțarea nu va veni de la Consiliul Județean, ci de la compania Apa Serv, aceasta va trebui să facă un nou împrumut la bancă de 10-15 milioane de euro iar ratele plus dobânda vor trebui scoase de undeva și de unde altundeva decât din buzunarul consumatorilor prin mărirea prețului la apă.
O a treia cale de cofinanțare nu exista iar în bugetul Consiliului Județean nu am văzut nimic care să indice intenția instituției de a participa măcar parțial la această investiție. Așadar, pregătiți-vă căci indiferent de ce vă vor spune politicienii nemțeni în această campanie, apa se va scumpi sau județul va renunța la cei 150 milioane euro.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Nemtean spune

    Sa-i ia draq si pe unii si pe altii, gunoi ,apa, taxe, niste preturi de te doare capul, da-i spaga in toate partile,fa-i salaru si cu*u mare la aia de la asociatie de-ti baga dublu la pierderi(apa)decat consumi..curatenie pe scara doar pe hartie,le vad pe ale cu tigara,si apa din galeata toate 4 etaje…str Orhei..sanatate!!!

  2. Dan spune

    Sa nu mai faca niciun proiect ca ne-am saturat de hotiile lor!!! Avem cel mai mare cost pentru metrul cub de apa potabila din Romania. Este inadmisibil ca noi sa suportam hotiile acetor indivizi care s-au cocotat la conducerea Apaserv.Sa ne lase in pace cu proiectele lor.

    1. Nemtean spune

      Potabila??? :)) cine o testeaza?tot ei…ramane de un deget calcaru cand pui de un ceai dimineata…proiect de „furat” bani de la lumea amarata ca restu iau la bax de la supermarket…sanatate

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate