Consensul politic și nevoia unui proiect de țară sunt rezultate ale semnalului venit din partea electoratului român

antet-PNLConsensul politic dintre Putere și Opoziție este, în primul rând, rezultatul semnalului pe care l-a dat electoratul român în privința lipsei de credibilitate a clasei politice și a Parlamentului. PNL consideră că noul Codul Fiscal adoptat reprezintă un pas înainte așteptat de români în vederea deschiderii dialogului între partidele politice cu scopul adoptării unor legii importante care să fie fundamentul unui proiect de țară consistent și de lungă durată, proiect care să înceapă cu reformarea Parlamentului.

Clasa politică este obligată să recredibilizeze Legislativul și să-i confere statutul de care ar trebui să se bucure într-o democrație care este parte a Uniunii Europene. Nevoia de reformă a instituției parlamentare a devenit una stringentă. Cea mai mare problemă a Parlamentului este în acest moment ineficiența. Numărul legilor adoptate este foarte mic, a doua problemă fiind lipsa coerenței legislative. Sunt zeci de mii de acte normative, care nu sunt gândite unitar și nu sunt corelate cu legislația în vigoare.

PNL dorește ca ceea s-a început să se continue și cu alte teme de interes general, față de care partidele sunt datoare să ofere rezolvări comune, spre binele public.  Biroul Politic Național al PNL urmează să desemneze, în acest sens, reprezentanții pentru echipele tehnice de consultări pe celelalte două teme importante, respectiv Legea salarizării unitare în domeniul bugetar și absorbția de fonduri.

Formațiunile politice parlamentare sunt datoare să se ridice la nivelul așteptărilor electoratului.

Mugur Cozmanciuc

Vicelider al grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților

Co-președinte PNL Neamț

Art.Pub

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate