Conferință de presă PACT

1


Duminică, 6 martie 2016, a avut loc la Central Plaza Hotel din Piatra Neamț lansarea proiectului politic PACT pentru România în județul Neamț.
PACT reprezintă o platformă a tinerilor – nu atât ca vârstă cât mai ales ca spirit – bazată pe profesionalism, acţiune, comunitate şi transparenţă ce militează pentru responsabilizarea şi implicarea cetăţenilor în formularea şi punerea în practică a soluţiilor de dezvoltare, într-un cadru de dialog pragmatic şi axat pe nevoile comunităţii.
În cadrul lansării au luat cuvântul membri ai Comitetului de Inițiativă al PACT de la nivel central și local:
„Îmi doresc ca societatea în care trăiesc să fie sigură, o societate în care noi, copiii nostri, părinții nostri, bunicii noștri vom avea sentimentul de siguranță în orice moment și în orice loc”, a declarat Denisa Neagu, membru PACT Roman.
„În PACT pe primul loc e omul! Cu ceea ce are el de spus, cu ideile lui, cunoștințele lui, forța lui. PACT este o ECHIPĂ. Știți care e diferența dintre o GASCA și o ECHIPĂ? Gasca e o grupare de oameni care au același interes. Echipa e o grupare de oameni care au interese și valori comune”, a subliniat Octavian Pârțac, motivat de dorința ca cei trei copii ai lui să crească și să trăiască într-o Românie demnă.
„Acum 26 de ani, am pornit cu totii pe drumul democratiei, cu speranta de mai bine si cu increderea ca cei care ne vor reprezenta vor purta cu demnitate si cu responsabilitate aceasta misiune. Astazi, tragem linie si constatam halucinati ca Romania este codasa Europei la mai toate capitolele de dezvoltare. Conform statisticilor, suntem codasii Europei la eficienta tratamentelor medicale, la incidenta TBC – considerata boala saraciei, la rata fertilitatii, la inovatie si cercetare, la infractionalitatea juvenila, la rata somajului in randul tinerilor, dupa numarul IMM-urilor, la turismul extern, la colectarea selectiva a deseurilor si implicit la reciclarea acestora. Urmeaza pentru Romania, anul acesta, doua momente esentiale: alegerile locale si alegerile parlamentare. Daca le vom trata cu superficialitate, vom trai alti patru ani de iluzii si amagiri. Putem sa ramanem niste spectatori resemnati. Dar eu va propun sa alegem solutia implicarii”, a declarat Andrei Carabelea, membru PACT Neamt.
” Mi-am stabilit existenta in tenis. Totul in viata m-a dus cu gandul la performanta, pura, adevarata. Mi-a placut sa descopar resurse ascunse, comori, sa slefuiesc talente si sa renasc, daca e nevoie, din cenusa. Mereu am privit viata prin prisma regulilor clare din tenis: munca asidua, respect fata de adversar, buna cuviinta, mana intinsa la sfarsitul partidei. Totul e atat de simplu si in viata. Trebuie sa ne recapatam increderea unii intr-altii, sa invatam sa zambim, sa fim fiecare dintre noi cei mai buni. Voi ajuta cat pot si in PACT, sa stabilim performante deosebite. In tenis este o vorba : Hai ca se poate! Hai ca se poate Romania!”, a exclamat cunoscutul antrenor de tenis nemtean Romeo Stoica, membru PACT Neamt.
„Pactul nostru pentru România înseamnă un angajament pentru compentență, curaj și recastigarea speranței. Dacă dorim ca lucrurile să se schimbe în bine, trebuie să ne asumăm implicarea în arena publică. De 26 de ani suntem păcăliți de cei care ne cer votul și încrederea. Se spune că diferența dintre un politician și un lider este simplă: politicianul se gândește la următoarele alegeri, liderul se gândește la următoarele generații. România are nevoie de lideri. Iar liderii suntem fiecare dintre noi, cetățenii acestei minunate țări. Vom reuși pentru că avem curaj, integritate și dorința sinceră de a lupta pentru o cauză mai presus decât noi toți: România pe care o lăsăm moștenire copiilor noștri și copiilor copiilor noștri. Împreună vom reuși.”, a declarat Sebastian Burduja, lider PACT.

PACT are o orientare politică de centru și militează pentru responsabilizarea și implicarea cetățenilor în formularea și punerea în practică a soluțiilor de dezvoltare, într-un cadru de dialog pragmatic și axat pe nevoile comunității. Proiectul de țară asumat este atingerea într-o generație a nivelului mediei UE pentru toți indicatorii fundamentali de dezvoltare.
Demersul nostru se bazează pe patru principii fundamentale: Profesionalism, Acțiune, Comunitate, Transparență. Într-un cuvânt: PACT.
***

Pentru detalii referitoare la PACT și activitățile noastre, vă rămânem la dispoziție prin

Facebook: https://www.facebook.com/pactpentruromania

Echipa Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) Neamţ

pact

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Laurentiu Radu spune

    Foarte tare… la prima vedere! Mult succes!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate