Concursurile serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă

0

În zilele de 30 şi 31 august a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al Judeţului Neamţ va organiza, în oraşul Târgu Neamţ, cu sprijinul Primăriei Târgu Neamţ şi a numeroşi sponsori, Concursurile serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă Etapa a III-a, Zonală. La competiţie vor participa loturile reprezentative ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă ale Judeţelor Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Suceava.
Obiectivul principal al acesei competiţii constă în dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare executării misiunilor de limitare şi/sau înlăturare a efectelor situaţiilor de urgenţă.

Activităţile vor consta în festivităţile de deschidere şi de premiere a câştigătorilor şi parcurgerea celor patru probe, astfel:

30 iulie 2015
07.30-08.30, Festivitatea de deschidere, la sediul Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ;
08.40-10.45, Desfăşurarea probei „Scara de fereastră”, la sediul Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ;
11.30-14.30, Desfăşurarea probei „Pista cu obstacole pe 100 m”, pe Stadionul „Cetatea”;
17.30-19.00 „Ştafeta 4x100m”, pe Stadionul „Cetatea”.

31 iulie 2015
08.45-10.45 Desfăşurarea probei „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”, pe Stadionul „Cetatea”;
11.30-12.30, Festivitatea de premiere, la Cetatea Neamţului.
Aceste concursuri aduc un plus pregătirii pompierilor militari, prin promovarea spiritului de competitivitate, care duce la performanţă, dar şi prin îmbunătăţirea continuă a relaţiilor dintre membrii echipajelor, având în vedere că pompierii acţionează numai în echipă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate