Concurs de FIFA 2018 alături de CSM Ceahlăul, la Shopping City Piatra Neamț

0

 

  • Competiția va avea loc pe 24 martie 2018, în sala de jocuri Max Fun
  • O consolă Xbox One și un aparat foto Sony DSC H300, printre premiile puse la bătaie în concurs

Sâmbătă, 24 martie 2018, Shopping City Piatra Neamț devine destinația preferată a pasionaților de fotbal. Începând cu orele 13:00, fanii jocului FIFA se pot întrece în joystick-uri alături de jucătorii echipei locale CSM Ceahlăul, în cadrul primului concurs mixt de FIFA 2018, organizat în Max Fun, la etajul 1 al centrului comercial.

La competiție vor participa atât jucători de FIFA, cât și jucători de fotbal, confruntându-se direct și schimbând impresii despre experiența de joc în mediul digital și cea de pe teren. Concurenții vor primi de la organizatori tricouri și mingi de fotbal semnate de către membrii echipei CSM Ceahlăul, iar participanții clasați pe primele locuri ale clasamentului vor fi desemnați câștigătorii celor 3 mari premii ale competiției: o consolă Xbox One, un aparat foto Sony DSC H300, dar și un voucher de 6 ore de joc la PlayStation 4 și 10 jetoane, ce pot fi utilizate ulterior în Max Fun.

„S-a discutat cu entuziasm în vestiar despre participarea noastră la turneul de FIFA. S-a decis că trebuie să ne antrenăm mult, mai ales săptămâna asta, ca să ne prezentăm onorabil la competiție. Ne-am bucura să vină cât mai mulți suporteri ai echipei orașului nostru, să ne cunoaștem în primul rând, apoi să jucăm FIFA împreună și să povestim despre proiectul CSM Ceahlăul și fotbal în general. Vrem să-i premiem pe toți, avem nevoie de susținerea lor de-a lungul următorilor ani, în drumul spre Liga 1”, a declarat Toma Nicolau, jucător CSM Ceahlăul Piatra Neamț.

Pasionații de fotbal se pot înscrie gratuit în concursul FIFA 2018, în Max Fun, la etajul 1 al centrului comercial Shopping City Piatra Neamț. Competiția se va desfășura în sala de jocuri pe 24 martie 2018, începând cu orele 13:00.

Mai multe informații despre evenimentele organizate în centrul comercial se pot afla pe https://shoppingcitypiatraneamt.ro/, dar și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/shoppingcitypiatraneamt/.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate