Search
miercuri 18 octombrie 2017
  • :
  • :

Concurentă la Chef la cuțite – povestea uimitoare a unei pietrence

Nadia-Ecaterina Argeșanu este o pietreancă ce a concurat la Chef la cuțite cu speranța că va reuși să primească cel puțin două dintre prețioasele „bilete’ pentru a-și asigura locul pe mai departe în concursul culinar. Până aici povestea sună banal. E o participantă ca atâția alții din țară sau din străinătate, care își declară puternic, dar cu emoție în glas, dragostea și pasiunea pentru bucătărie. 

Povestea tinerei din Piatra Neamț are însă o istorie de viață aparte față de majoritatea dintre concurenții care își fac curaj să apară la show-ul televizat. 

Nadia, o tânără de 27 de ani, de meserie inginer chimist, duce în spate amintirea unei copilării triste. Tânăra provine din căminul de copii din Piatra-Neamț și a fost crescută de o familie maternală din Păstrăveni, județul Neamț. 

Dacă pentru ceilalți concurenți tainele bucătăriei au fost descoperite cu entuziasm, pentru Nadia contactul cu universul gastronomiei a însemnat clipe de groază. Concurenta le-a spus chefilor că a început de la 9 ani să gătească, dar a urât bucătăria pentru că asistentul maternal, care a avut-o în grijă, a obligat-o să gătească și a și lovit-o cu fiecare ocazie. Cu toate acestea, fata a rezistat în acea „familie” maternală timp de 11 ani, conștientă fiind că este mai bine într-o familie decât într-un centru de plasament, după cum singură declară.

Ceea ce a salvat-o pe Nadia a fost școala. Abnegația de care a dat dovadă a purtat-o de la școala generală, prin liceu, facultate și apoi la master.

Cu zâmbetul pe buze, concurenta a declarat că își dorește ca să transforme partea întunecată a ceea ce reprezintă gătitul pentru ea, într-un prilej de a aduce plăcere celor ce gustă preparatele ei. Deși preparatul prezentat chefilor, mușchi de vită cu piure, nu a reușit să obțină decât un singur cuțit, jurații show-ului culinar au fost realmente impresionați de tăria de caracter și perseverența de care a dat dovadă Nadia în momentele dramatice ale vieții. Chefii i-au cerut să le promită ca va reveni data viitoare și i-au sugerat să le gătească ceva ce ea mănâncă cu plăcere.

În prezent, Nadia-Ecaterina Argeșanu lucrează cu un grup de copii dintr-un centru de plasament din Piatra-Neamț. Mai exact, are grijă ca tinerii ieșiți din sistem să aibă o locuință și să fie integrați într-o familie. Datorită experienței personale, Nadia este persoana cea mai potrivită pentru a întinde o mână de ajutor celor care au trăit același scenariu trist al copilăriei.

banner



6 comentarii la “Concurentă la Chef la cuțite – povestea uimitoare a unei pietrence

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *