Căsătorie de convenienţă, dejucată de polițiștii de la imigrări

3

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Neamţ au refuzat prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României a unui cetăţean albanez, în vârstă de 34 de ani, în urma constatării unei căsătorii de convenienţă încheiată între acesta şi o cetăţeancă româncă.casatorie

Cei doi au declarat că s-au cunoscut întâmplător pe stradă, în urmă cu trei ani, în Grecia, în timp ce femeia vizita țara cu un grup de turiști, relația lor continuând prin intermediul unei rețele de socializare.

În luna noiembrie a anului trecut, cetăţeanul albanez s-a prezentat la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Neamţ, cu documentele necesare, şi a solicitat prelungirea dreptului de şedere în scop de reîntregirea familiei, având calitatea de membru de familie al unui cetăţean român.

Conform procedurilor, poliţiştii de la imigrări au început verificările în cazul celor doi soţi, în cadrul cărora au fost efectuate vizite la domiciliul conjugal declarat, discuţii cu persoane din anturajul acestora, etc.

Interviul, considerat un instrument de lucru important în reliefarea vieţii reale de familie, a contribuit şi de această dată la clarificarea situaţiei cuplului. Întrebările adresate soţilor, în cadrul interviului, au vizat demonstrarea realităţii mariajului, cunoşterea partenerului de viaţă şi a familiei acestuia.

Urmare a verificărilor efectuate s-a concluzionat că străinul a încheiat căsătoria de convenienţă cu singurul scop de a eluda condiţiile de şedere pe teritoriul României şi de a obţine un document care să-i permită călătoria în alte state europene.

Având în vedere cele constatate, poliţiştii au refuzat prelungirea dreptului de şedere cetăţeanului albanez, fiindu-i comunicată decizia la adresa de reședință. Acesta a părăsit ţara noastră imediat după efectuarea interviului.

Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale, la sediul Biroul pentru Imigrari Neamț, din strada Alexandru cel Bun, nr. 12, la numarul de telefon 0233/227098, sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.

Biroul pentru Imigrări al judeţului Neamţ

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. eugenia marc spune

    sant multe casatorii de acest gen…depinde in ce scop sant facute…important e sa nu aduca prejudicii statului….in rest..e ok ..zic eu.

    1. Lolita spune

      Prejudicii ??? Daca se arunca in aer albanezu ce prejudicii sufereai tu ???

  2. Iulian Dochita spune

    Și românii făceau la fel când nu eram în UE…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate