Când se trece la ora de iarnă a anului 2017

0

Ora de iarnă se aplică în fiecare an, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din luna octombrie. În anul 2017, trecerea la ora de iarnă va avea loc în noaptea de 28 spre 29 octombrie: ora 4:00 va deveni ora 3:00.

Ziua de 29 octombrie va fi cea mai lungă zi din an și va avea 25 de ore. Răsăritul și apusul vor fi cu aproximativ o oră mai devreme decât în ziua anterioară.
Ora de iarnă, numită și ora oficială standard, este folosită în special în emisfera nordică, și acoperă perioada cuprinsă între lunile octombrie și aprilie. Ora de iarnă este numită astfel prin contrast cu ora de vară, al cărei scop este folosirea cât mai mult timp posibil a luminii Soarelui pentru a economisi energie electrică și alte resurse necesare desfășurării activităților umane pe lumină slabă sau în întuneric.

Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, este folosit în peste 100 de țări din lumea întreagă. România a aderat la ora de vară în 1932Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată, fiind reintrodusă în România în anul 1979.  Primul care a sugerat introducerea orei de vară a fost inventatorul și politicianul american Benjamin Franklin, în anul 1784.

Pentru următorii ani, trecerea la ora de vară şi la ora de iarnă se va face la următoarele date:

2018 : 25 martie – 28 octombrie

2019: 31 martie – 27 octombrie

2020: 29 martie – 25 octombrie

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate