Campania „Dialog cu Diaspora pe teme consulare” a continuat la Roma, în perioada 9 – 11 martie 2017

0

În cadrul campaniei „Dialog cu Diaspora pe teme consulare”, care s-a desfășurat la Roma, în perioada 9 – 11 martie 2017, secretarul general al MAE și directorul general al Departamentului Consular au avut întâlniri cu reprezentanți ai mediului asociativ românesc și ai presei de limba română din Republica Italiană. La evenimentul organizat sâmbătă, 11 martie a.c., cu sprijinul Ambasadei României la Roma, la Accademia di Romania, au participat și diplomații cu atribuții consulare din Italia, precum și din spațiile adiacente.

, lansat public sub deviza „Consulatul, mai aproape de casa ta”, împreună cu toate subsistemele componente (E-Viza, SNIV, E-Pass, Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate – modulele de Call-Center și Mail-Center), precum și a Sistemului Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetățeni.

Directorul general al Departamentului Consular, Bogdan Stănescu, a subliniat importanța informării corecte a cetățenilor români care beneficiază de noile platforme pentru servicii consulare și i-a încurajat pe membrii comunității prezenți la reuniune să disemineze informațiile primite.

Totodată, oficialul MAE a amintit de utilitatea accesării serviciilor de atenționare prin sms – „Un SMS îți salvează viața”, a aplicației pentru telefoane inteligente „Călătorește în siguranță” și a informațiilor cu privire la situații de risc la care pot fi expuși românii în străinătate. În acest context, a fost prezentată și activitatea Celulei de Criză a Ministerului Afacerilor Externe, a cărei utilitate în situații de urgență a fost dovedită în repetate rânduri.

Reuniunea s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri legate de activitatea Ministerului Afacerilor Externe, prilej prin care membrii comunității românești din Italia au purtat un dialog aplicat și deschis cu reprezentanții MAE, atât despre serviciile consulare, cât și despre alte teme de interes pentru românii din afara țării.


Informații suplimentare:

Campania „Dialog cu Diaspora pe teme consulare” se află la a treia ediție, fiind lansată în anul 2015. În luna februarie 2017, aceasta a debutat la Lisabona și va continua în prima jumătate a anului pentru a prezenta comunităților românești din diaspora beneficiile sistemului de servicii consulare „E-Cons”. Această campanie are rolul de a explica direct cetățenilor români întreaga gamă de servicii consulare modernizate și informatizate, care le stau la dispoziție, astfel încât platforma „E-Cons” să fie utilizată cât mai eficient.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate