Bărbatul căzut în mijlocul străzii a decedat în timpul manevrelor de resuscitare

20

În cursul zilei de astăzi, a avut loc un incident nefericit în cartierul Mărăței. Un bărbat s-a prăbușit în mijlocul străzii, iar sprijinul echipajelor medicale a întârziat să apară. După ce au trecut zeci de minute de la apelurile disperate la 112 ale trecătorilor și polițiștilor, manevrele de resuscitare efectuate la fața locului de cei de la SMURD nu au reușit, din păcate, să salveze viața bărbatului.

La fața locului s-au deplasat și polițiștii criminaliști pentru a stabili cauzele decesului. Manevrele de resuscitare au fost oprite. Nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea vieții persoanei în cauză.

Detalii și video aici.

Punct de vedere al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț

Inițial, la primele două apeluri (n.r.: la 15:03 și 15:08) nu s-a știut că este vorba despre o urgență majoră și întrucât la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț nu existau ambulanțe disponibile, fiind plecate la urgențe (ex: ambulanța de tip C1, cu medic, era plecată la București cu un copil intubat).

Abia la momentul la care s-a sunat de către un polițist de la fața locului (n.r.: la 15:13) și s-a anunțat că persoana este căzută și se simte foarte rău, în acel moment dispecera a trimis de la ISU un echipaj EPA.

La 15:16 s-a revenit cu un apel de către un cetățean care era și medic și a spus că din punctul său de vedere pacientul se află în top cardio-respirator. Atunci s-a luat decizia și s-a trimis un echipaj C1 cu medic dar tot de la ISU, pentru că ambulanța nu avea nicio mașină disponibilă la acel moment.

În momentul de fața, managerul de la SAJ Neamț a făcut un referat prin care s-a dispus constituirea unei comisii de disciplină și verificarea succesiunilor tuturor apelurilor și a modalității în care dispecerul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu. Categoric se vor lua măsurile legale dacă se va constata că nu s-a procedat corect.

Ce este de precizat că ora la care a ajuns echipajul C1 de la ISU, este o chestiune pe care nu o putem controla pentru că nu era mașina SAJ.”

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
20 Comentarii
  1. Robocop spune

    Aha . Sa dea ajutor tot civilul iar medicii sa stea la cafele cu nurliile prin garaj la ambulanta . Nu va e jena putin ?

  2. georgel spune

    dragii noștri conducători politici locali, mafia politica locala, accepta si susțin(e) aceeași perpetua conducere interimara, cu examene picate și care a distrus acest serviciu vital pentru toți. poate vor avea și ei nevoie vreodată de urgenta medicala …

  3. Badea Constantin spune

    Hhhmmmmm si pentru ce pentru ce mai platim milioane lunar cei care muncim legal ,pentru ceeeee ca sa ne moara semenii pe strada mai rau ca ,cainiii pentru ce ni se ia „cotizatii” lunare din salarii ??????????

  4. crima cu premeditare spune

    Pușcărie pentru crima…simplu…când zicea Janel de cancerul de la ambulanta râdeau toți și îl făceau nebun…a avut dreptate

  5. Ioana spune

    Toate echipajele din sistemul de urgenta, inclusiv cele de jandarmi si politie ar trebui dotate cu echipamente de prim ajutor, iar intreg personalul sa fie instruit sa acorde primul ajutor. Iar orice cetatean ar trebui sa aiba interesul sa faca un curs de prim ajutor de baza, ca nu stii niciodata cand poti sa fii nevoit sa salvezi o viata. Doar urmarind filmuletele video postate pe net de resuscitare cardio-pulmonara, oricine poate retine cei cativa pasi si modalitatea de realizare a compresiilor toracice. La scoala ar trebui introdus obligatoriu un curs de prim ajutor chiar incepand cu clasele primare (desigur adaptat la varsta si nivelul de intelegere al copiilor). Nu exista scuza sa stai de-o-parte si sa asisti neputincios la moartea unui om.

  6. AntiProşti spune

    Ignoranță, incompetență şi prostie.
    Nu doar la smurd ori ambulanță, ci în toate instituțiile statului.

  7. cristian popa spune

    Pe cand in presa despre desfiintarea cabinetului de consultatii ginecologice de la parterul spitalului ?Despre femeile care stau cu perfuzii ore intregi pe hol,pe targa ,despre gravidele care stau in asteptare pentru ca infirmierele de la UPU se ocupa de foarte multi pacienti,despre riscurile la care se expun ?

  8. Ciprian spune

    Dacă ați lucra în dispeceratul ISU și ați vedea câte apeluri abuzive se fac și câte drumuri fac ambulanțele degeaba,pentru bețivi și oameni extrem de comozi lăsând cazurile cu adevărat grave fără sprijin CALIFICAT nu ați mai comenta gratuit.

    1. Robocop spune

      Putina decenta tovarase , se poate ? Nu comentam gratuit , tocmai ati omorat un om cu buna stiinta. Voi, sistemul platit de NOI !
      Pe loc repaos si ciocul mic ! Ai inteles ?

  9. Eu spune

    Ce nu vor să recunoască e că au considerat că e un bețiv căzut. Acesta e motivul pentru care au trimis o mașină ISU și nu o ambulanta. Conform declarației ieri piatră neamț nu a avut nici o salvare fiind plecate la bucuresti. Clar e că în caz de cutremur, incendiu major etc toți vom avea exact soarta asta. Scuza finala e penibilă cei de la ambulanță nu știu ce fac cei de la smurd clar..de aia te poți trezi cu 2 masini trimise sau in cazul asta cu nici una.

  10. Doc spune

    Nu este singurul caz, acum câteva saptamâni o ruda a patit exact la fel si dupa ce a stat zeci de minute in strada s-au scuzat ca „nu s-a mai putut face nimic”! Ticalosie si incompetenta!

  11. Eu spune

    Si in brațe daca il duceau făceau 3 minute pana in spital!!
    Incompetenți!

  12. Carmen Popescu spune

    Daca la ambulanta au fost intirzieri ,neintelegeri ,etc.,de ce politistul ajuns la fata locului nu a acordat prim ajutor,sau nu intra in atributiile sale. Sau acel medic care spunea ca pacientul era in stop cardio-respirator ,de ce nu a inceput dinsul manevrele de resurcitare ,chiar daca se afla in zona inafara programului. Macar asa omeneste putea sa incerce ,gestul in sine avea importanta.Uite asa stam si privim ,trecem nepasatori pe linga un om aflat in pericol de moarte si apoi ne dam cu parerea ,cum ca cine o fi vinovat. Dumnezeu sa- l odihneasca in pace si pe noi toti sa ne ierte nepasarea de caredam dovada.

  13. Cetateanul spune

    Apelul la 112 l-am facut la ora 15:01 si mi-au facut legatura la salvare.
    I-am explicat doamnei de 3 ori ca cetateanul e cazul in mijlocul drumului, lovit la cap, nu misca, nu respira, nu vorbeste.
    Raspunsul a fost ca stiu despre cine este vorba (nume, prenume, varsta), ca i-au mai trimis o salvare cu 20 minute mai devreme dar a refuzat transportul la spital si acum nu pot decat sa-mi faca legatura la Politie.
    Politisti au venit si au asistat si ei cum isi dadea duhul cetateanul strangand in mana dreapta pastilele luate de la Catena…

  14. Constanța spune

    Cred că mulți dintre noi ar putea învăța acordarea primului ajutor, masaj cardiac, nu știi niciodată când un om drag are nevoie. Și la școală sau la liceu, s-ar putea studia aceste noțiuni de acordare a primului ajutor in loc de religie. Copiii noștri vor asista neputincioși când o bunică face stop cardiac sau i-ar putea spune o rugăciune că „minunile” există la tot pasul.Asistăm la o degradare a umanității si a simțului civic, din păcate de la mare la mic și de la o generație la alta…

    1. Idk spune

      Si eu sunt total de acord cu dumneavoastra ca ar trebui introduse in scoli si licee aceste cursuri esentiale de prim ajutor, nu neaparat in locul orei de religie ci mai degraba ca o alta „materie”. Oricui i s-ar putea intampla sa asiste la o tragedie ca simplu trecator, intre prieteni sau mai grav in familie. Poate in viitorul apropiat chiar se vor introduce aceste cursuri atat in scoli dar si sub alta forma pentru a fi accesibile pentru toata lumea.

  15. Idk spune

    Acum probabil toata lumea va judeca faptul ca ambulanta a intarziat deoarece cel mai probabil toate ambulantele erau plecate la alt caz. Uneori, mai ales in zilele aglomerate, oamenii sunt pusi in asteptare chiar si jumatate de ora din cauza ca toate ambulantele sunt plecate la caz. De asta ar fi bine ca in toate scolile din tara sa fie bagata o ora pe saptamana de prim ajutor de baza. Poate daca ar fi fost cineva care ar fi stiut sa faca un masaj cardiac pana la sosirea ambulantei, acel om poate mai avea o sansa. Din pacate, notiunile de prim ajutor nu sunt cunoscute de multa lume si din pacate aceste evenimente se vor tot intampla

  16. Baba Novac spune

    Mai crede cineva in „Fat Frumos” SMURD si „Ileana Cosanzeana” Ambulanta ?
    2 „mancatoare de bani” de la buget diferite dar cu acelasi „obiect de activitate”
    Sa iasa oamenii in strada sa.l sustina pe Arafat ca sa nu.l destituie cineva pt competenta…
    Vezi cazul avionului prabusit in Apuseni in ianuarie 2014, cazul Colectiv, si altele…
    Numai oameni competenti pe la SMURD si Ambulanta
    P.S. – Nu fac parte din „sistem” .

  17. mihai spune

    la ambulanta se intra cu bani ,de asta e indiferenta,este post de sofer la concurs cu 4000 euro

    1. Unul curios spune

      MIHAI…apeleaza 0800.806.806 – nr gratuit – si semnaleaza problema (sub protectia anonimatului in caz ca nu vrei sa…). Trebuie sa invatam sa avem spirit civic … in caz ca vrem sa schimbam ceva in tara asta.
      Iti multumesc anticipat.
      Nu sunt ironic.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate