Axialul de la Izvorul Muntelui este încă un vis

4

Reabilitarea drumului ce duce de la Izvorul Muntelui la Durău va mai avea mult de așteptat deoarece nu reprezintă o prioritate.
Reabilitarea acestui drum a fost anunțată și lăudată de foștii consilieri județeni în frunte cu domnul Vasile Pruteanu, numai că la fel ca multe alte proiecte promise de politicienii nemțeni și acesta a rămas doar la stadiul de vorbe.

Să ne amintim și articolul din 2011 prin care CJN anunța o finanțare de la Guvern, finanțare care s-a dovedit a fi o țeapă. Nu de alta, dar e bine să revenim la astfel de subiecte ca să nu nai fim așa creduli de fiecare dată când politicienii, indiferent de partid, anunță că vin siguri bani pentru vreo investiție.

Vasile Pruteanu: “Drumul axial Izvorul Muntelui – Durău va fi modernizat cu 560 de miliarde de lei de la Guvernul României” – 26/04/2011

Drumul judeţean DJ 155 F (aşa-numitul Axial) care leagă Izvorul Muntelui de Durău va fi reabilitat complet cu fonduri de la Guvernul României, prin Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii, derulat prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Suma totală alocată pentru lucrările complexe de reabilitare a celor 20Drumul Izvorul Muntelui - Durau de kilometri de drum este de circa 56.000.000 lei (560 de miliarde de lei vechi), din care 34.000.000 lei (340 miliarde de lei vechi) vor fi alocaţi numai pe partea de construcţii-montaj.

Din banii respectivi se vor realiza 20 km de drum asfaltat (lăţime – 6 metri), acostamente (2 x 1 m), şanţuri, parapeţi etc.

În paralel, se fac demersuri pentru finanţarea altui proiect, de consolidare a versanţilor, de către Ministerul Mediului (prin RNP) şi cu cofinanţare de la Consiliul Judeţean Neamţ.

Din momentul realizării procedurilor de atribuire a lucrărilor de reabilitare a drumului axial, termenul de execuţie al lucrării este stabilit (prin Hotărârea de Guvern 346 / aprilie 2011) la 12 luni.

Pentru turiştii care doresc să ajungă cu maşina la Durău, în comparaţie cu drumul Bicaz – Poiana Largului – Durău, drumul axial înseamnă o scurtare cu 36 de kilometri a drumului.

“Această finanţare obţinută de la Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării este una foarte importantă pentru dezvoltarea turistică a zonei din jurul Muntelui Ceahlău. Consiliul Judeţean a reuşit, în urmă cu doi ani, să redea circulaţiei Drumul Axial, dar, ca să fim sinceri, la un stadiu de drum forestier, pentru că atât ne-au permis fondurile proprii. Era evident că bugetul propriu al Consiliului Judeţean nu putea susţine o reabilitare reală a celor 20 de kilometri de drum iar soluţia a reprezentat-o atragerea acestei importante investiţii.

Lucrarea în sine va fi în beneficiul prestatorilor de servicii turistice din zonă, a turistilor interesaţi de atracţiile turistice ale judeţului, ale locuitorilor din zonă dar şi pentru transportatorii care vor putea scurta drumul spre Tulgheş – Borsec – Târgu Mureş.

De asemenea, în actualul context economic, investiţia va avea ca rezultante pe orizontală şi pe verticală lucrări pentru cei care vor cîştiga licitaţia, locuri de muncă, taxe care vor merge spre bugetele locale şi vânzări pentru furnizorii de materiale sau servicii”, a precizat Vasile Pruteanu, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. Cristi spune

    Drumul e varza. Am fost acum o saptamana. Am fost avertizat dar am vrut sa vad cu ochii mei. Gropi din 10 in 10 metri. Pacat

  2. Ioana spune

    Și drumul până la Izvorul Muntelui este rău, cam 1 km, chiar până la cabana, sau cel puțin așa era anul trecut. Vrem turism? La fel și cu microbuzele care merg doar până la Dodeni și care ar trebui măcar la fiecare 2 ore să meargă până la cabană. Sau numai cei cu mașini trebuie să ajungă la Izvor?

  3. popa gheorghe adrian spune

    Drumul seamana cel din Dresda in vara lui 1945…Rovinieta= aici sunt banii dumneavoastra…si daca n-o platesti, te amendeaza gaborul…STAT MILITIENESC DIN 1948 SI PANA ASTAZI 2015.

  4. Radu spune

    Drumul este distrus! Nu mergeti pe acolo.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate