Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “AQUA NEAMT”

0

Am observt că mulți nemțeni, în special din mediul rural, nu știu ce este și la ce e necesară Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “AQUA NEAMT” , drept pentru care vă spunem în câteva cuvinte despre ce e vorba.
Această Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară a fost creată, ca și alte structuri similare din județ, la cererea Uniunii Europene în vederea accesării de fonduri regionale. Mai concret, nu se pot lua fonduri europene pentru făcut un drum, o țeavă, o linie de comunicare sau orice altceva trece prin mai multe localități, decât dacă aceste localități se află într-o formă de asociere de tip Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară și aplică împreună la acel proiect.
Dacă mâine s-ar desființa Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “AQUA NEAMT” județul Neamț ar trebui să dea înapoi la Uniunea Europeană 100 de milioane de euro luați pe proiectul actual aflat în derulare și se vor pierde și celelalte 200 de milioane de euro ce urmează să vină pe celalat POS.
Deci, această asociație, din care fac parte reprezentanți ai primăriilor și Consiliului Județean, are ca principal rol atragerea de fonduri europene și a atras până acum peste 100 de milioane de euro urmând ca în anii ce vin să se intre în al doilea proiect de 200 milioane de euro.
Teoretic, tot această asociație este cea care stabilește prețul la apă și canal la propunerea companiei de apă. Adică reprezentanții tuturor primăriilor ce au servicii de la Apa Serv votează prețul la apă. Am început fraza cu ”teoretic” deoarece în practică compania de apă propune cel puțin anual creșterea prețului la apa iar reprezentanții primăriilor și ai CJN votează pozitiv la ordin politic. În realitate, nici nu s-ar putea vota altfel deoarece orice scădere la prețul apei ar contravine angajamentelor din proiectele europene și județul Neamț ar pierde zeci de milioane de euro.
Cine spune că se poate scade prețul la apă în anii ce urmează este un naiv sau vrea să facă presiuni să obțină un contract de publicitate de la Apa Serv. În realitate drumul pe care a plecat România și județul Neamț față de Uniunea Europeană este unul foarte greșit în care noi avem statut de slugi și ne obligăm să creștem prețuri și să impunem restricții pentru ca UE să ne dea bani de investiții, dar tot din banii noștri, căci nu suntem încă în stare să luăm înapoi nici măcar banii pe care-i dăm noi Uniunii Europene.
Deci Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “AQUA NEAMT” este o invenție marca Uniunii Europene și nu se poate desființa și nici restrânge deoarece fără această asociere între primării, județul ar pierde 300 milioane euro.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate