Apa Serv 2017, cam ca în Germania în 1940

23

Încă de prin al doilea război mondial nemții și americanii foloseau soluții de reparare rapide a țevilor care transportau apă sub presiune. Cu toții am văzut astfel de secvente când unu sau doi marinari izolau imediat câte o țeavă sparta într-un submarin.

De atunci, tehnologiile au evoluat foarte mult și soluțiile sunt atât de performante încât nici nu îți vine să crezi. Din păcate, la noi, la Neamț, încă stăm cu zilele și ne uităm ca veverițele la submarin când se sparge câte o țeavă.
Deși nu trebuie să trimitem pe nimeni pe Lună, nu trebuie să reparăm vreun gazoduct sau să facem operații pe creier, remedierea unei țevi la noi începe cu formarea unei comisii de meseriași care stau și gândesc soluții la fața locului de te apucă râsul.

Acum, cum schimbă românii o țeavă e o treabă, dar să vedem cum vor reasfalta toată banda de mers, căci așa zice o Hotărâre de Consiliu Local de anul trecut. Cine face o gaură în asfalt trebuie să asfalteze toată banda de mers pe lățimea ei, nu mai merge cu petice. O să cheltuiască Apa Serv cu asfaltatul mai mult decât ar fi cheltuit dacă puneau o țeavă nouă pe acel traseu.

Dar este și un aspect bun al acestei probleme. Lipsa aplicării tehnologiilor avansate și vechimea considerabilă a țevilor din Piatra-Neamț vor face ca în baza HCL cu asfaltatul benzii de mers, firma Apa Serv să reasfalteze mai tot orașul.

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
23 Comentarii
  1. Victoras spune

    Cat timp directorii numiti politic se vor razboi intre ei,cine sa aiva grija consumatorilor? Stiti ca Apaserv a devenit companie judeteana numai ca un anume partid sa nu piarda controlul asupra ei? Nu sunt sigur ca Stefan a mai putut bloca ceva, ca nu mai era a Primariei.
    Apaserv e un exemplu clar de societate controlata politic.Si noi platim incompetenta directorilor, a Cons. de Administratie, A.G.A……

  2. Jerry the crazy mouse spune

    Mi se pare firesc ca acesti oameni sa astepte ca excavatorul sa ajunga la conducta sparta . Ca stau cu mainile in buzunare iar e firesc, ca e iarna si or fi inghetat .
    Poate vara au o alta pozitie asteptand sa isi incheie treaba excavatoristul, ca apoi sa intervina .
    Bine, comentatorii sunt zmei paralei si fac si dreg de numa numa ascunsi toti dupa tastaturi, si doar amaratii astia din strada nu muncesc in timp ce restul lumii rupe coada la sape .
    Ipocriti de clasa intai .
    Ca sunt platiti cu 10 milioane in timp ce sefii au o suta intereseaza pe cineva ?
    Conductele sunt ale Consiliului Judetean .Cati bani au alocat ca sa fie schimbate ?
    Banii europeni sunt doar pentru extinderi .Pentru reparatii capitale se acorda praful de pe toba de la judet .

  3. Nela Pienescu spune

    As se lucrează și în Dărmănești, pe str . N IORGA .

  4. Constantin Munteanu spune

    de ce ne miră ?

  5. Dan Gherghel spune

    IN GERMANIA IN 1940 SE STATEA?

  6. Constantin spune

    Da, a fost o lucrare pe Calea Romanului de acum cateva zile. Desi au fost sesizati cu mult inainte ca se revarsa siroaie de apa la vale pana la Orion au venit dupa 2 zile…iar la intretinere vor aparea la plata 2-3 metri cubi de apa suplimentari/persoana. Este a 5-a interventie de acest gen la aceeasi conducta si, de fiecare data, au sapat la distante de acest ultim punct de 2-3 metri, este tot spart prin preajma

  7. Lori spune

    Acolo se sparge țeava aia de cel puțin doua ori pe an. Dar na…trebuie sa aibă și Dorel de munca….

  8. Georgescu spune

    As vrea sa vad cand o sa se asfalteze pe str. Traian zona unde, dupa au spart strada la nu stiu ce avarie, au acoperit cu pavele (va dati seama, nici nu s-au mai obosit sa peticeasca asfaltul!). Care hotarare de consiliu local, ca meseriasii au lucrat prin noiembrie sau decembrie si nu i-a deranjat nimeni?! Nu se respecta nimic nici in tara asta, nici in orasul asta. Nici macar propriile lor hotarari… dau din gura, sa spuna ca fac si ei ceva prin consiliile alea. Majoritatea sunt habarnisti ajunsi pe liste, pusi de la partid.

  9. Anton Andrei Gabriel spune

    Tara lu papura voda

  10. Ovi spune

    Din câte mi-aduc aminte nu sunt obligați sa reasfaltare toată banda dacă este lucrare de intervenție. Sunt obligați doar dacă fac lucrări noi.

  11. marius spune

    Pun pariu ca vor acoperi cu pavele ca pe Traian si pe Independentei in Precista.

  12. Viorel Blaga spune

    Nu cred ca o sa vedem in Germania atiti ,,gura casca” in jurul unui utilaj.

  13. Ramona Daciana spune

    Da….dar uite ce veseli sunt ei….dragii de ei

    1. Elena Dorneanu spune

      Ziua trece , leafa merge, nu?!

  14. Lolita spune

    Frou-frou, blah-blah cu degetutele in buzunar, merge treaba regular.
    Apa nu trece dar salariul merge, totu-i spectacular !

    Merge poza din articol la panoul de onoare cu cele mai mari realizari ale acestei companii minunate APASERV !!!!

  15. Mihai Mihăiță spune

    Exact ca in reclama la Unirea. ” Dorele ,ne miscam si noi mai cu talent? „

  16. Constantin Lucian Bordeianu spune

    cred ca e cel mai nesimtit sistem din romania la ora actuala.fac totul de mintuiala si in bataie de joc.avem probleme cu conducta de apa principala de25 de ani se sparge acusi acusi e putreda…,vin sapa in bataie de joc pun un cep de lemn si gata peste citeva saptamini se sparge cu citiva m mai incolo si tot asa dupa un an cepul putrezeste si o iau de la capat ,fac transee si ramin asa nici nau bunul simt sa astupe cum trebuie,am facut cerere cu mai multi vecine ca suportam noi costul conductei ei sa faca doar sapatura si bransamentul ,nici asa nui bine.unde mama naibii se duc toti banii astia nu stim si nimeni nu ia nici o masura.astai romania

    1. Cez U Lici spune

      Iar noi tot platim…platim…platim

    2. XX spune

      Cind a adus Ion Rotaru programul european de 28 milioane de euro se calculase sa se schimbe toate tevile de apa din oras si sa se completeze pe unde nu erau.Au venit alegerile,a plecat Rotaru,a venit Stefan care a fugarit Strabagul ce incepuse lucrarea gospodareste,a blocat intregul program vreun an si jumatate si orasul era in pericol sa returneze banii europeni,a reinceput lucrarea de asta data cu Moldocorul,s-au mai pus citeva bucati de teava pe ici ,pe colo s-au terminat banii si inchis lucrarea.In toate evidentele inclusiv pe la UE figureaza lucrare finalizata si nimeni nu la aproba sa se apuce sa schimbe tevi abia schimbate in hirtii.Am vazut cu totii cum schimba Strabagul tevile de la sarata ,pe str Bistritei pina pe la autogara si acolo nu sint probleme decit cu cei racordati ilegal si fura apa din retea

    3. Forseti spune

      Unde-ai învățat să scrii?

  17. Ungureanu Tutu Emil spune

    Si cand te gandesti ca pentru statul cu mainile in buzunar sunt si platiti….te apuca plansul!

  18. Pricope Vasile-Lili spune

    Ca la noi la nimenia!…hahaha

  19. Moale George Andrei spune

    Trist dar adevărat

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate