Ansamblul de dansuri „TOPORIVCEANCA” din Cernăuţi

0

Activitatea Ansamblului de dansuri „Toporivceanca” este susţinută de două organizaţii culturale din Cernăuţi: Uniunea Internaţională a Cazacilor şi Forumul Bucovinean de Dezvoltare a Culturii şi Artelor. Unul dintre cele mai originale şi valoroase ansambluri din Ucraina, „Toporivceanca” se poate lăuda cu o longevitate mai rar întâlnită în acest domeniu, formaţia fiind înfiinţată în anul 1940.

În cei aproape şaptezeci şi cinci de ani de activitate, Ansamblul s-a distins nu numai prin autenticitatea repertoriului cu rădăcini bucovinene, ci şi prin costumele populare de o valoare inestimabilă, specifice acestei zone cu încărcătură istorică şi spirituală deosebită.

Aflat la graniţa dintre două culturi, cea ucraineană şi cea românească, „Toporivceanca” s-a impus pe scenele din lumea întreagă prin programele sale de înaltă ţinută artistică, care valorifică nu numai tradiţiile străvechi ale Bucovinei de Nord, ci şi pe cele ale ucrainienilor din această zonă. În programele artistice ale Ansamblului se regăsesc, pe lângă momente intitulate generic „Plaiul bucovinean”, şi compoziţii coregrafice care se numesc, de exemplu, „Florile Ucrainei”.

Dincolo de misiunea păstrării şi promovării culturii locale, prin tot ceea ce face, Ansamblul „Toporivceanca” îşi propune să transmită publicului mai ales dragostea şi pasiunea faţă de dansul tradiţional.

TOPORIVCEANCA”-din-Cernăuţi

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate