„Angajații primăriei Piatra-Neamț au chefuit într-un loc de joacă din Mărăței și au lăsat mizeria de pe lume”

14

Recent am văzut o nouă postare pe internet în care pietrenii arată mizeria din zonele de relaxare sau joacă din oraș și se întreabă ”Ce face oare primăria?”.

Trecând de la analiza efectelor la cea a cauzelor, văzând atâtea interpelări la adresa primăriei te gândești că angajații acestei instituții au chefuit o noapte întreagă în locurile respective și dimineață au lăsat acolo mizeria de pe lume, PET-uri, chiștoace, ambalaje etc. Noi înțelegem perfect supărarea unei mămici care nu are unde să ducă copilul să se joace pentru că e plin de gunoaie, dar lucrurile trebuie puse în cadrul lor corect. Nu credem că au venit angajații primăriei să facă mizerie sau vreun autocar cu tineri de la Cluj se oprește în fiecare seară în zonele unde dimineața e plin de gunoaie.

Oricâtă bunăvoință ar fi din partea municipalității pentru a se face curățenie, în asemenea situații nu pot ei strânge cât pot cei necivilizați să producă. Are și primăria bubele ei când vorbim de locuri care stau neigienizate luni sau ani, dar când frecvent în anumite zone din cartiere porcușorii se adună seara și se porcesc nu prea ar trebui să arătăm cu degetul spre primărie. Soluția ar fi ca în timp ce porcușorii se porcesc cineva să sune la Poliția Locală – 0233.231.300 – care să vină și să identifice după buletine sau crotalii porcușorii și să-i amendeze pentru mizeria creată. Poate nici puțin civism nu ar strica pentru că cei care produc gunoaiele sunt vecinii, rudele sau prietenii noștri cărora din când în când le mai putem spune și de la obraz câte ceva.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
14 Comentarii
  1. Eftimescu Constantin spune

    Rusine!!!!

  2. Coca Cimpoesu spune

    Corect!

  3. Teculescu V. spune

    Un foarte bun articol de atitudine.
    Felicitari.

  4. Elena Alexe spune

    Nu putem aștepta la nesfârșit ,să facem mizerie și apoi să așteptăm să vina cineva sa facă curățenie.
    Trebuie inceput noi cu noi .Ai văzut pe cineva atunci când arunca gunoi pe jos? O fotografie imediat , ziar exista , făcut public imediat , rușinea aferentă amenzi aplicate de politia rurală( comunitară).
    Numai forțat ,și cu frica pedepsei , omul se civilizează .

  5. Timofte Gheorghe spune

    La câtă nesimțire au uni ……

  6. nae spune

    Si pe Ulmilor e la fel trebuie date amenzi dar cine sa le dea ?

  7. Viorel Blaga spune

    Si nu ar trebuii sa se adapteze Primăria la capacitatea de prodcere a gunoiului menajer?

  8. Celentano spune

    POLIȚIA LOCALĂ????Mai lăsați circulația, ca nu de asta ați fost infiintatii!!!Caini periculoși fără botnița, materii fecale de câini pe trotuare,cerșetori agasanți, asta ne doare etc.

  9. marius spune

    Corect ,un echilibrat si nepartinitor.E mai usor sa arati spre autoritati si sa mai spui ca nu fac nimic si ca sunt platiti din taxele si impozitele tale decat sa iei atitudine si sa cauti solutii. Prin anii 2000 ne mobilizam noi , copiii, curatam spatiul si ne faceam un loc de joaca. Acum in loc sa coboare toti vecinii si sa îi ia la fuga pe nesimtitii care fac mizerie e mai comod sa facem poza si sa o trimitem la ziar ca poate vin jurnalistii sa curete . Asteptam totul de la stat (strazi,spitale,pompieri,ajutoare,indemnizatie pt mamici+loc de joaca ,curatenie in jurul blocului,politie etc) ca doar platim impozit de 16% din 1500ron pe luna si 150 ron pe an.

  10. Lucian Dumitrache spune

    fara cei 7 anisori !

  11. Lacramioara Mihaila spune

    Oameni de nimic….niste nesimtiti, certati cu legea,fara bun simt

  12. Pricope Gianina spune

    Lipsa de educatie ….

  13. Merauta Valentin spune

    Porci!!!!

  14. Mirel Andrisoaei spune

    Amenzi serioase frate
    Si gata cu mizeria în oraş.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate