Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
vineri 22 februarie 2019
  • :
  • :

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a vizitat Colegiul Național ,,Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț

Ambasadorul Statelor Unite, Excelența Sa Hans Klemm, a făcut marți, 27 martie, o vizită la Colegiul Național ,,Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț. Cu această ocazie,  ambasadorul  s-a întâlnit cu elevii colegiului, în cadrul unei prezentări a programului tematic „Elie Wiesel” Study Tour, finanțat de către Ambasada SUA în România și desfășurat în perioada 21-27 iulie 2017.

Iniţiativa întâlnirii cu diplomatul american a aparținut elevului Theodor Nichifor, beneficiar al unei burse FLEX în cursul anului şcolar trecut şi participant în programul „Elie Wiesel” Study Tour, finanţat de către Ambasada SUA în România.

Conform unui comunicat emis de Colegiului Național „Calistrat Hogaș”, sesiunea a fost un prilej pentru Excelența Sa de a susține o scurtă prelegere pe tema ororilor Holocaustului (rememorând și propria sa vizită la Auschwitz-Birkenau), urmată de o sesiune de Q&A, în cadrul căreia a oferit răspunsuri extrem de bine documentate la toate întrebările adresate de elevi, atât în privința atrocităților din timpul Holocaustului, cât și în privința politicii mondiale și a poziției Statelor Unite de atunci și din zilele noastre.

Nucleul numeroasei audiențe (140 de  elevi  din clasele a XI-a și a XII-a) a fost format din membrii Clubului de istorie ,,Calistrații”, din elevii care au optat pentru cursul ,,Istoria evreilor. Holocaustul”, care au participat la concursul național ,,Memoria Holocaustului”, precum și din cei care au vizitat unele lagăre de exterminare naziste, cu prilejul taberei de la Cracovia (Polonia) din luna februarie a acestui an.
În partea a doua, Theodor Nichifor a vorbit colegilor săi despre cele două programe ( FLEX și  „Elie Wiesel” Study Tour).
Conducerea colegiului a sprijinit această inițiativă, făcând demersurile și pregătirile necesare pentru desfășurarea acestui eveniment.
Ulterior, audiența a fost invitată să vizioneze două filme care evocă tragedia Holocaustului, sub deviza „Educate and commemorate!”.

Toate momentele derulate au constituit pentru elevi o oportunitate de a face o călătorie imaginară, nu doar în Timp, în Istorie, ci, mai ales, o călătorie introspectivă, pentru  creșterea gradului de conștientizare a importanței respectării drepturilor și valorilor promovate de către SUA și Europa, pentru ca, pe viitor, să nu mai existe crime împotriva umanității.

La finalul întâlnirii, conducerea colegiului a oferit Ambasadorului Hans Klemm o plachetă gravată, în semn de recunoaștere a contribuției sale majore la educarea tinerei generații în spiritul toleranței, premisă pentru ca astfel de tragedii ale omenirii, precum Holocaustul, să nu se mai repete.

Vizita Ambasadorului Statelor Unite reprezintă o nouă recunoaștere a valorii și prestigiului Colegiului Național ,,Calistrat Hogaș” în peisajul instituțiilor de învățământ preuniversitar din țară.

  • Programul ,,Elie Wiesel” Study Tour a oferit celor 25 de participanți, selectați din toată țara, posibilitatea de a vizita obiective majore cum ar fi Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Casa Memorială Elie Wiesel (ambele din Sighetu Marmației), Muzeul Auschwitz-Birkenau II și Cartierul Kazimierz din Cracovia (Polonia).



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *