Alpinistul Ticu Lăcătuşu, despre finalizarea proiectului WeLoveNepal

0

TC

În urmă cu 2 ani, după devastatorul cutremur din Nepal, celebrul alpinist Ticu Lăcătuşu a început o campanie de strângere de fonduri pentru reconstruirea unei şcoli. Deși proiectul a întâmpinat numeroase piedici, cu sprijinul colaboratorilor locali, a celor care au dorit să se implice, acesta este aproape finalizat.17621784_1579126212131768_5697950549978966573_o

Detalii despre acest proiect de suflet, de la debutul și până la finalizarea lui, au fost oferite chiar de Ticu Lăcătușu, într-un mesaj emoționant postat pe pagina s-a de Facebook.

Redăm mai jos mesajul alpinstului Ticu Lăcătușu.

Marele alpinist francez Lionel Terray afirma despre alpinişti că sunt de fapt nişte „cuceritori ai inutilului”. Am avut mereu în cap aceasta definiţie dură, dar poate cu o doza consistență de adevăr. Poate şi din acest motiv am căutat mereu să abordez acţiuni şi proiecte utile, care pot fi benefice cuiva, unei cauze sau muntelui – marea noastră arena de joacă. Astfel, m-am implicat cu mare plăcere în pregătirea montanaăa geologilor şi a alpiniştilor începători, în team building şi conferinţe motivaţionale, în administrarea ariei protejate Cheile Şugaului-Munticelu din munţii Hăşmaş, precum şi în ultimul proiect, umanitar, construția unei mici şcoli în nordul Nepalului, foarte aproape de Tibet şi Everest.

Şi cum nu puteam de unul singur, iniţiativa WeLoveNepal a oferit tuturor şansa de a da o mână de ajutor, Proiectul a avansat pas cu pas, nu fără dificultăţi, inerente într-o ţară răvăşită nu doar de marele cutremur din 2015, cât mai ales de sărăcie şi corupţie. Deși, la sfârşitul anului trecut, şcoala (2 clădiri cu 6 clase) părea aproape gata, mai erau încă multe de făcut. Lipseau ferestrele şi uşile, tavanul fals din interior, cablurile şi aparatajul electric, vopsitoria finală atât în interior, cât si în exterior, băncile elevilor (pentu 30 elevi/clasa). Când părea să fi intrat în impas financiar, salvarea a venit pe neaşteptate de la dl. Luigi Bodo şi RIFIL SA , care s-au oferit, cu extremă generozitate, să sprijine finalizarea proiectului. Bucuria a fost imensă, cu atât mai mult cu cât este vorba de omul şi compania care au fost alături de mine în mai toate expediţiile pe cele 7 continente, din Antarctica până pe Everest şi cunosc foarte bine exigenţa lor în a selecta proiectele demne de interes.
În această lună am fost în Nepal, împreună cu prietenii mei, Mark Schrotter şi Eduard Chiper; ei m-au însoţit în calitate de voluntari, pe banii şi timpul lor, adică sunt demni de toată admiraţia ! Acum, ambele clădiri ale şcolii au uşi, ferestre, tavan fals deja montat, lucrările electrice, tablele de scris și băncile sunt deja comandate si achitate. La fel, şi lucrările de vopsitorie în interior şi exterior. Mai mult decât atât, am dat şi noi cu bidineaua, Eduard fiind un adevărat maestru în ale zugrăvelilor. În ultima zi, am dăruit elevilor si profesorilor rechizite achizitionate în Kathmandu: caiete, cărţi, dicționare, hărţi şi globuri, stilouri şi pixuri. Copiii ne-au oferit un mic program artistic. Toată lumea a fost emoţionată şi mulţumită. Peste câteva zile, elevii se vor muta din bărăcile temporare în şcoala nouă!
Mulţumim, Luigi Bodo si RIFIL !
Mulţumim, Gabi Alexandrescu şi SALVATI COPIII Romania !
Mulţumim, Zobi Schrotter, GREENTEK LED LIGHTING si CIM Iasi !
Multumim, K2SYSTEMS, VISSIO, BRANDIENT, ROFILCO, Donatie.ro !
Mulţumim celor 2.000 de donatori prin SMS/2euro şi celor care s-au alăturat proiectului WeLoveNepal cu contribuții speciale: Mădălin Cristea, Sebastian Paulenco, Matei Radu Mihai (Corado), Anca Miclos, Bogdan Mihail Pirlea, A. Manole, Cristina Simion, Adina Albu, Mihai Florian Zachia, Doina Bruja, Mihaela Iosif, Viorel Paraschiv & SGR, Andrei Liviu Nicolae, Mihnea Dan Voinea şi Ciprian Cosmin Grosu.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate