Ajutor financiar pentru crescătorii de animale

1

Fermierii din sectorul creșterii animalelor – crescătorii de vaci de lapte și de porcine – vor beneficia de un sprijin financiar în valoare totală de peste 11 milioane de euro în scopul compensării unei părți a pierderilor înregistrate din cauza contextului economic internațional*.

Guvernul a adoptat o Hotărâre care stabilește că ajutorul financiar pentru sectorul laptelui și produselor lactate este echivalentul în lei al sumei de 8.773.154 euro, iar pentru sectorul de creștere a porcinelor echivalentul în lei al sumei de 2.372.804  euro. De asemenea, actul normativ include criteriile și condițiile utilizate pentru acordarea ajutorului financiar, cuantumul ajutorului financiar pe fiecare categorie de beneficiari din sectorul laptelui și produselor lactate, documentele specifice care însoțesc cererea. Cererile pentru acordarea acestui sprijin se vor depune până la data de 8 aprilie 2016, urmând ca plățile să se efectueze până la 30 iunie 2016

Criteriile și condițiile de alocare a sumelor pentru sectorul lapte și produse lactate sunt:

  • Producătorii de lapte să fie înscrişi în sistemul cotelor de lapte la A.P.I.A., prin Compartimentul de administrare a cotelor de lapte, ca producători cu cote de livrări  pentru anul de cotă 2014-2015, respectiv dețin cotă de livrări la data de 31 martie 2015;
  • Producătorii de lapte sunt în activitate, respectiv au încheiat un contract pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii solicitării, cu un prim – cumpărător, şi dețin cel puţin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent contractului;
  • Producţia de lapte livrată pe beneficiar este de minimum 5 tone lapte în anul de cotă 2014-2015.

Suma cuvenită fiecărui producător se calculează de către A.P.I.A. conform cantității de lapte livrată în anul de cotă 2014-2015, astfel:

  • 240 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte cuprinsă între 5 tone inclusiv şi 20 tone inclusiv;
  • 12 euro/tonă pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 20 tone şi până la 200 tone inclusiv;
  • 2900 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 200 tone.

Criteriile și condițiile de alocare a sumelor pentru sectorul carne de porc:

  • Pentru creștere și îngrășare:
  • crescătorii de porcine dețin exploatații autorizate de ANSVSA pentru creșterea și îngrășarea porcinelor;
  • crescătorii de porcine au livrat direct sau prin terți și au clasificat porci în abatoare autorizate în perioada 1 ianuarie-31 august 2015.
  • Pentru reproducție:
  • crescătorii de porcine dețin exploatații autorizate de ANSVSA pentru reproducție;
  • sprijinul se acordă în funcție de efectivul mediu de scroafe și/sau de efectivul de scrofițe de reproducție livrate și/sau transferate, în perioada 1 ianuarie-31 august 2015.

În sectorul de creștere a porcinelor, suma se distribuie crescătorilor de porcine astfel:

  • Echivalentul în lei a 2.072.804 euro pentru activitatea de creștere și îngrășare din exploatații;
  • Echivalentul în lei a 300.000 euro pentru activitatea de reproducție din exploatații.

Suma cuvenită fiecărui producător agricol se calculează de către A.P.I.A. prin împărțirea sumei la efectivul de porci livrați și clasificați în abatoare autorizate, în perioada 1 ianuarie-31 august 2015, dar nu la mai mult de 300 mii capete pe beneficiar, precum și la efectivul mediu de scroafe și/sau la efectivul de scrofițe de reproducție, livrate și/sau transferate, în perioada 1 ianuarie-31 august 2015.

Criteriile și condițiile de alocare a sumelor pentru sectoarele lapte și produse lactate și carne de porc au fost stabilite în baza unor consultări prealabile cu reprezentanții asociațiilor de producători din cele două sectoare.

*Crescătorii de animale, în special crescătorii de vaci de lapte şi crescătorii de porci, înregistrează pierderi de venit  din cauza contextului global nefavorabil, în ceea ce priveşte dezechilibrarea raportului dintre cerere şi ofertă, în sensul ofertei excedentare, cauzate de:

– embargoul impus de Rusia constând în interdicţia importului de produse agroalimentare europene şi prelungirea acestuia de către guvernul rus până la data de 6 august 2016;

– eliminarea cotelor de lapte în Uniunea Europeană, care a permis creşterea producţiei, deci a ofertei;

– încetinirea economică a Chinei care a dus la diminuarea importurilor sale de lapte din Europa şi la diminuarea cererii de lapte la nivel mondial;

– scăderea preţurilor la nivel mondial.

În acest context a fost adoptat, la nivelul Comisiei Europene, Regulamentul delegat (UE) nr. 1853 / 2015 al Comisiei din 15 octombrie 2015 de acordare a unor ajutoare excepţionale cu caracter temporar fermierilor din sectorul creşterii animalelor. Conform acestui Regulament delegat, României i s-a alocat un pachet financiar în valoare de 11.145.958 euro, care se direcționează producătorilor de lapte şi carne de porc.

Proiectul de act normativ a fost postat spre consultare publică la adresa:

http://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative.html?start=10

crescatori animale

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. STROI ION spune

    Daca vrem sa nu ramanem si fara hrana, trebuie subventionati toti fermieri si producatori agricoli, la fel cu cei din UE.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate